Cum i-a făcut curte Prințul Rainier actriței Grace Kelly. A cucerit-o cu niște gesturi complet neașteptate

O nouă carte, Grace Kelly: Hollywood Dream Girl, scrisă de Jay Jorgensen și Manoah Bowman, ne prezintă o latură necunoscută a relației dintre Prințul Rainier și Grace Kelly. Înainte de-a ajunge la altar, fosta actriță l-a testat pe viitorul ei soț în fel și chip.

image

Secretele de la palat

Sora lui Keely, Lizanne Kelly LeVine, își amintește de acea perioadă în volumul mai sus amintit, care a fost obținut de People și publicat parțial: „Don și cu mine locuiam în apartamentul nostru și i-am invitat și pe ei doi la cină, la noi. El s-a adaptat foarte bine, chiar a ajutat la spălarea vaselor. Rainier cred că a fost destul de șocat când ne-a întâlnit pe noi și noi îi spuneam Rennie... Dar, cu toate astea, s-a integrat bine în familie”, și-a amintit Lizanne.

Se pare că perioada domestică a prințului a avut loc după ce faimoasa pereche s-a logodit, în 1955. Cei doi nu și-au anunțat intenția de-a se căsători decât abia anul următor, în cadrul unei petreceri de logodnă organizată în New York, așadar au avut destul de mult timp la dispoziție pentru a se cunoaște și-a se comporta cât mai natural posibil.

„Erau amândoi niște oameni atrăgători, care aveau farmecul lor incontestabil, erau romantici, inteligenți și extrem de apropiați unul de altul”, a ținut să adauge și domnișoara de onoare a miresei regale, actrița Judith Balaban Quine. „Erau feriți de privirile publicului, făceau plimbări prin pădure, mergeau cu mașina prin munți și vorbeau la nesfîrșit despre viață și valorile lor comune”, a continuat aceasta în carte.

Nostalgia trecutului

E destul de greu de imaginat că, în zilele noastre, asemenea cuplu faimos ar mai beneficia de atâta discreție și intimitate. Fiul lui Grace Kelly, Prințul Albert al II-lea de Monaco, a dezvăluit recent în USA Today: „Nu știu dacă ea ar fi de acord cu tot ce se întâmplă azi la Hollywood sau în lume, de fapt. Unele lucruri ar irita-o cu siguranță și ar face-o să se simtă inconfortabil”, a conchis acesta.

image

Singurul lucru care ar fi la fel și-n prezent ar fi adorația publicului pentru fosta actriță și prințesă, probabil. „Ceea ce o făcea pe ea specială era personalitatea ei și felul în care interacționa cu oamenii, cum reușea să influențeze viețile atâtor persoane din întreaga lume, și asta nu numai prin rolurile pe care le-a jucat la Hollywood”, a continuat să explice Albert. „Când a murit, am primit telefoane din întreaga lume, din țări pe care ea nici măcar nu le-a vizitat. A fost incredibil ce s-a întâmplat atunci și e și-n ziua de azi!...”, a completat, cu vădită tristețe, Prințul de Monaco.

Perioada domestică

Cu alte cuvinte, Grace Kelly a avut parte de o perioadă cât mai obișnuită înainte de-a ajunge la palat. Cât timp Prințul Rainier îi făcea curte, cei doi logodnici s-au bucurat de momente simple și… domestice împreună, care i-au apropiat și mai mult. Se pare că fosta actriță își dorea ca alesul ei să fie cât mai cu picioarele pe pământ și voia să-l vadă pe prinț… la munca de jos, spălând vasele și aranjând lucrurile prin casă, ca orice om de rând.

Mai multe pentru tine...
image

Doar așa și-a putut da și ea seama că cel care avea să-i devină soț și tatăl copiilor ei i se potrivește până la cele mai neînsemnate gesturi. Evident că situația a luat o cu totul altă amploare odată mutată actrița la palat, unde cuplul regal beneficia de tot răsfățul posibil din partea angajaților. Însă, pentru Grace Kelly, a fost important să vadă că prințul ei era un om normal, fără aere de superioritate deranjante. Chiar dacă a durat decât câteva luni această intimitate frumoasă dintre ei…  

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Greta Garbo (2) jpg
prințesa indiană de la Met Gala foto Getty Images Instagram jpg
Camilla, Eugenie, Beatrice, Profimedia (1) jpg
Principesa Elena, Principesa Sofia și Prințul Leka al Albaniei la Concertul Regal de la Ateneu de Ziua Regalității   FOTO Dan Rădulescu (5) jpg
Printesa Caroline, Printesa Charlene de Monaco, Printul Albert de Monaco la Balul rozelor  Palais Princier de Monaco (3) jpg
Charlene de Monaco și fratele ei Gareth foto Facebook jpg
Prințul William, vizită la Yorkshire, Profimedia (5) jpg
Prințul Harry și Meghan Markle în costum alb în Iordania   profimedia 1078068333 jpg
Kate Middleton GettyImages 2274562370 jpg
Regele Charles și Regina Camilla la ceremonia de decernare a premiilor The Kings Trust de la Royal Albert Hall, profimedia 1098166149 jpg
Nicolae al României de 10 Mai 2026   FOTO Instagram (4) jpg
Diddy Fergie jpg
Charles și William, Getty (4) jpg
Prințul William Kate Regele Charles și Camilla GettyImages 1343599536 jpg
Kate Middleton, Pippa Middleton  GettyImages jpg
Principesa Sofia, Principele Radu, Majestatea Sa Margareta, Principesa Elena și Principesa Maria la garden party 2026   FOTO Alexandra Curea Gogu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
William & Andrew, profimedia 1038532945 jpg
Prințesa Charlene de Monaco  Profimedia jpg