Cum promovează Prinţul Charles turismul românesc. Speră să revină curând în România, după pandemie

Actualizat:
8 printul charles in romania 7 jpg jpeg

A vizitat România de foarte multe ori şi aici se simte ca acasă! În contextual actual al pandemiei, Prinţul Charles, viitorul rege al Marii Britanii, promovează turismul românesc. Îi îndeamnă pe toţi să vină pe meleagurile noastre căci aici vor găsi locuri unice, preparate speciale şi oameni deosebiţi. 

„De la prima vizită, în urmă cu peste 20 de ani, am ajuns să cunosc şi să apreciez atât de multe în România“, mărturiseşte Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice. Atunci a călcat pentru prima oară pe pământ romândesc şi s-a îndrăgostit.

Viitorul rege al Marii Britanii promovează turismul românesc într-un video special creat de Wild Carpathia. El povesteşte despre toate bogăţiile noastre, dspre istoria noastră. „România este o ţară uimitor de diversă. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală sub acelaşi drapel e remarcabilă şi este una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ unic în Europa. Timpul petrecut acasă oferă nenumărate ocazii minunate de a explora şi descoperi. Acum este momentul ideal să ne redescoperim rădăcinile şi să refacem legătura cu moştenirea noastră (...) România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce, de fiecare dată când vin în vizită, o parte din mine se simte acasă”.

5 printul charles in romania 3 jpg jpeg

Prinţul Charles le-a transmis şi un mesaj important românilor. „Îi încurajez pe toţi românii să redescopere bogăţiile de necrezut care se află între graniţele admirabilei voastre ţări.“

În plus, la final acesta a dat de înţeles că după pandemie va reveni în ţara noastră, probabil la Viscri, acolo unde are un domeniu impresionant: "Atunci când voi putea să călătoresc din nou în România, va fi pentru mine o ocazie deosebită, pe care o voi preţui."

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Charlène de Monaco și fratele ei, Gareth Wittstock, Foto Profimedia (2) jpg
curtezaă în Paris  foto   Profimedia png
Letizia și Felipe, dineul de stat din Finlanda, Foto Profimedia (1) jpg
William și Kate Middleton, Profimedia (10) jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Prințesa Alexandra de Hanovra și Charlotte Casiraghi, GettyImages 2247466557 jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul Andrew, Prințul Edward la înmormântarea Reginei Elisabeta a II a   GettyImages 1425187521 jpg
Joseph Fiennes în rolul lui Robert Dudley, Conte de Leicester, și Cate Blanchett în rolul Reginei Elisabeta I   profimedia 0295001972 jpg
Meghan Markle, Harry, atingeri pe braț, GettyImages (9) jpg
Liane de Pougy  foto   Profimedia prelucrată cu AI png
Caroline de Monaco și Stefano Casiraghi profimedia 0560330542 jpg
Colaj Lady Jane Elizabeth Digby, Profimedia jpg
Regele Abdullah al II lea al Iordaniei și regina Rania Al Abdullah,  Profimedia (5) jpg
Kate, perle, GettyImages jpg
Edward John Spencer, tatăl Prințesei Diana, cu Regina Elisabeta a II a la nunta Dianei cu Charles   profimedia 0048779835 jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
4 printesa diana si john travolta 3 jpg jpeg
Prințesa Charlene de Monaco în alb și negru la Octombrie Roz   Palatul Princiar jpg