Cum reușesc să-și țină departe de ecrane cei trei copii. Prințul William și Prințesa Kate au o regulă de aur

Actualizat:

Tot mai mulți oameni sunt fascinați de secretele de parenting ale Prințului William și ale Prințesei Kate. Viitorii monarhi britanici sunt doi părinți implicați.

Felicitarea de Crăciun 2025 cu Prințesa Charlotte, Prințul Louis, Prințul William, Prințesa Kate și Prințul George   Casa Regală britanică jpg

Și au înțeles foarte bine cât este de periculoasă tendința copiilor de a exagera cu ecranele. În era tehnologiei, Prințul și Prințesa de Wales au o regulă clară, care nu se negociază.

La fel ca mulți părinți moderni, Prințul și Prințesa de Wales și-au exprimat deschis dorința de a reduce timpul petrecut de copiii lor în fața ecranelor. William și Kate, părinții a trei copii, Prințul George, în vârstă de 12 ani, Prințesa Charlotte, în vârstă de 10 ani, și Prințul Louis, în vârstă de 8 ani, le permit să utilizeze doar ocazional telefoane și tablete și prioritizează interacțiunile față în față în viața lor de acasă.

Kate a vorbit anterior despre pericolele timpului petrecut în fața ecranelor într-un eseu intitulat Puterea conexiunii umane într-o lume distrasă. „În timp ce dispozitivele digitale promit să ne țină conectați, ele fac adesea opusul”, a scris Prințesa în eseul publicat în colaborare cu profesorul Robert Waldinger de la Harvard Medical School.

„Când ne verificăm telefoanele în timpul conversațiilor, navigăm pe rețelele de socializare în timpul cinelor în familie sau răspundem la e-mailuri în timp ce ne jucăm cu copiii noștri, nu suntem doar distrași, ci ne retragem forma fundamentală de iubire pe care o necesită conexiunea umană”, a spus ea.

Potrivit HELLO!, William și Kate au o regulă nenegociabilă acasă: fără telefoane mobile pentru copiii lor. Într-un interviu acordat actorului Eugene Levy în cadrul emisiunii sale de pe Apple TV+, The Reluctant Traveler, William a dezvăluit: „Niciunul dintre copiii noștri nu are telefon, lucru în privința căruia suntem foarte stricți.”

În aceeași emisiune Apple TV+ cu actorul din Schitt's Creek, William a mai spus că familia acordă prioritate meselor împreună. Când Eugene l-a întrebat dacă stau cu toții și mănâncă împreună, Prințul a spus: „Da, absolut, da, cu siguranță. Stăm împreună și stăm de vorbă, este foarte important.”

Nu numai Prințul William este ferm în această privință, ci și fratele său mai mic, Prințul Harry. Aceasta, împreună cu soția Meghan Markle, au vorbit adesea despre importanța ținerii copiilor cât mai departe de ecrane.

Expunerea la ecrane în mod excesiv sau mult prea devreme este o problemă tot mai mare, atât în rândul adulţilor, cât şi atunci când vorbim despre copii. În privinţa acestora din urmă, există recomandări clare asupra timpului petrecut în faţa dispozitivelor. În funcţie de vârstă, copiii ar trebui să privească în ecrane deloc sau foarte puţin, în fiecare zi. Realitatea este însă alta.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg