Cum s-au reconectat Kate Middleton și Prințul William după boala ei. "O tratează ca pe mireasa lui", după 20 de ani împreună

După un capitol dificil, Prințul și Prințesa de Wales merg mai departe mai uniți ca niciodată.

Apropiații lui Kate Middleton și ai Prințului William, citați de revista People, spun că aceștia sunt mai conectați ca niciodată după câțiva ani turbulenți, marcați de boala prințesei.

Kate Middleton și Prințul William foto profimedia 1056283451 (3) jpg

După mai bine de 20 de ani împreună, Prințul și Prințesa de Wales, ambii în vârstă de 43 de ani, au evidențiat schimbări subtile, dar inconfundabile, în dinamica lor: mai multe atingeri blânde, mai multe zâmbete, mai multe mângâieri ale spatelui...

„William o tratează ca pe mireasa lui”, declară istoricul regal Amanda Foreman pentru revista People, în articolul de copertă al ediției din această săptămână. „Par mai îndrăgostiți ca niciodată.”

Prințesa Kate și Prințul William   instagram jpg

Această căldură reînnoită a fost pe deplin afișată pe 19 noiembrie, la Royal Variety Performance, acolo unde William i-a sărutat mâna lui Kate la sosire și i-a ținut o mână protectoare la spate când au intrat în sala de concerte Royal Albert Hall. Noaptea elegantă a marcat prima lor apariție pe covorul roșu după doi ani, o etapă importantă după tratamentul de chimioterapie al lui Kate din 2024.

Kate și William la Royal Variety Performance, Profimedia (3) jpg

„A fost îngrozitor prin ce au trecut în ultimii ani”, continuă Foreman. „Astfel de lucruri fie despart cuplurile, fie, în cazul lor, le apropie. Elimină neînțelegerile și le permit să se vadă clar unul pe celălalt.”

Au fost, într-adevăr, doi ani definitorii pentru Prințul și Prințesa de Wales, după o perioadă dificilă pentru familia regală: moartea Reginei Elisabeta în 2022 și turbulențele care au urmat documentarului-bombă al Prințului Harry și al lui Meghan Markle, difuzat pe Netflix, și memoriilor ulterioare ale lui Harry, publicate în 2023.

Apoi au venit anunțurile din 2024. În februarie, Regele Charles și-a dezvăluit diagnosticul de cancer în timp ce Prințesa Kate se confrunta în privat cu propria realitate, o realitate pe care avea să o împărtășească și ea public o lună mai târziu. Până atunci, prințesa își pregătise copiii și îndurase săptămâni întregi de speculații și teorii ale conspirației despre absența ei  și starea ei de sănătate.

„Nu s-a confruntat doar cu o boală care îi punea viața în pericol: în același timp, internetul a fost pe urmele ei”, mai spune Foreman. 

Felicitarea de Crăciun 2025 cu Prințesa Charlotte, Prințul Louis, Prințul William, Prințesa Kate și Prințul George   Casa Regală britanică jpg

Kate avea, însă, un stâlp de susținere atât de puternic acasă, pe William. Iar acesta, pus în fața aspectului de neînchipuit de a o pierde, și-a dat seama, evident, cât de prețioasă este soția lui pentru el.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg