Cupluri regale care s-au îndrăgostit la Jocurile Olimpice! Prințul Albert, fermecat de Charlene în 2000

Jocurile Olimpice păstrează amintiri speciale pentru Regele Frederik al Danemarcei și Regina Mary, dar și pentru Prințul Albert de Monaco și Prințesa Charlene.

Regele Frederik și Regina Mary   Prințul Albert și Charlene jpg

Pentru unii membri ai familiilor regale europene, o întâlnire întâmplătoare la Jocurile Olimpice a dus la o poveste de dragoste, iar în cele din urmă la căsătorie și copii.

Regele Frederik al Danemarcei și Regina Mary

Regele Frederik și-a cunoscut viitoarea soție, pe Regina Mary, într-un pub aglomerat din Sydney, Slip Inn, în timpul Jocurilor Olimpice, prezentându-se doar ca „Fred”. O prietenă a uneia dintre prietenele lui Mary, născută în Australia, Beatrice Tarnawski, a organizat o seară informală pentru Bruno Gómez-Acebo, nepotul regelui Juan Carlos al Spaniei, care i-a adus și pe Prințul Nikolaos al Greciei, Frederik, care era împreună cu fratele său Joachim, și prințesa Martha Louise a Norvegiei.

Mary, care era pe atunci directorul unei agenții de publicitate, nu și-a dat seama că se află în compania unor regali decât după aproximativ 30 de minute. Ea a declarat într-un interviu din 2005: „Prima dată când ne-am întâlnit ne-am strâns mâinile. Nu știam că era prințul Danemarcei. O jumătate de oră mai târziu, cineva a venit la mine și m-a întrebat: „Știi cine sunt acești oameni?””.

După o relație la distanță, Regele Frederik a cerut-o în căsătorie pe Mary în 2003, oferindu-i logodnicei sale un inel impresionant. Cei doi s-au căsătorit pe 14 mai 2004 la Catedrala din Copenhaga. Au patru copii, pe prințul moștenitor Christian, prințesa Isabella și gemenii, prințul Vincent și prințesa Josephine. Regele Frederik și Regina Mary au devenit regele și regina Danemarcei în ianuarie 2024, după abdicarea reginei Margrethe, mama lui Frederik.

Prințul Albert de Monaco și Prințesa Charlene

Prințul Albert a cunoscut-o pe înotătoarea sud-africană Charlene Wittstock la o mare competiție de înot din Monte Carlo, Monaco, în 2000. Albert era un sportiv entuziast care participase la bob la cinci ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Pentru revista Vogue, ea povestea: „După ce m-a văzut înotând, Albert a cerut permisiunea conducerii mele să mă scoată în oraș. Ne-am petrecut toată seara râzând și vorbind”. Din cauza faptului că Prințesa Charlene încă concura, au mai trecut cinci ani până când au reluat legătura și au început o relație serioasă.

„Prima noastră apariție publică a fost la Jocurile Olimpice de la Torino, în 2006”, și-a amintit Charlene mai târziu, vorbind despre intrarea ei în lumina reflectoarelor. „Era clar că împărtășim aceleași pasiuni. (...) Sportul este numitorul comun al vieților noastre”. Cei doi s-au căsătorit în 2011 și au gemeni, pe prințul Jacques și prințesa Gabriella, care au venit pe lume în 2014.

Prințesa Anne și Căpitanul Mark Phillips

În 1971, anul în care a împlinit 21 de ani, Prințesa Anne, singura fiică a Reginei Elisabeta, era în centrul atenției, bucurându-se de celebritatea ei la nivel mondial. 

Pentru Mark, absolvent al academiei militare Sandhurst, Prințesa Anne era adorabilă, fiind o călăreață de top. În acel an, natura competitivă a prințesei a ajutat-o să câștige atât Campionatul European de Echitație, cât și titlul de Personalitate sportivă a anului la BBC. Căpitanul Phillips însuși a făcut parte din echipa britanică care a câștigat aurul la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972. Deși cei doi s-au cunoscut pe circuitul ecvestru în anii 1960, se spune că idila lor a înflorit la Jocurile Olimpice din 1972. Din păcate, căsnicia lor nu a durat prea mult. 

anne si mark phillips foto profimedia  jpg

Tot la Jocurile Olimpice, la cele din Munchen din 1972, Regele Carl XVI Gustaf și Regina Silvia ai Suediei s-au cunoscut. 

Regele Carl Gustaf al Suediei si Regina Silvia a Suediei   GettyImages 170120789 jpg

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles în Antigua și Barbuda profimedia 1148371419 jpg
Kate în alb, Profimedia (4) jpg
Rania și Rajwa (2) jpg
Isabelle Huppert a jucat o pe Alphonsine Plessis în Doamna cu camelii (1983), profimedia 0473353123 jpg
Regina Victoria   profimedia 0214206946 jpg
Anmer Hall, Printul William, Kate Middleton, foto Pinterest jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
Regina Sofia a Spania la nunța Prințesei Teodora a Greciei Foto Getty Images (5) jpg
Principele Nicolae și Ioana Doletti foto Historia webp
Nunta regală dintre Prințesa Maria Immaculata de Liechtenstein și Zurab Dzidziguri   Instagram jpg
Prințul Wilhelm al Prusiei și Prințesa Elisa  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Kate, William, George, Charlotte și Louis de Wales, Paște 2026, Profimedia (1) jpg
Regina Sonja la Malaga, Profimedia (1) jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg