Curaj din cale-afară pentru Regele Felipe și Regina Letizia. Apariția lor în acest loc dă apă la moară cârcotașilor

Regele Felipe și Regina Letizia vor înnopta pentru prima dată în acest oraș greu încercat, în ceea ce este descris ca fiind o vizită istorică.

Regele Felipe al VI lea și regina Letizia a Spaniei cu Emmnauel Macron și soția sa, Brigitteprofimedia 1139306946 (2) jpg
Foto: Profimedia.com

Această vizită oficială va avea loc marți, 13 octombrie, iar a doua zi, cei doi se vor deplasa la Melilla. Regele și a Regina Spaniei sunt așteptați cu mare interes și entuziasm în aceste orașe autonome din Africa, după evenimentele de vara trecută.

Ei vor fi primii monarhi spanioli care vor înnopta la Ceuta, urmând să facă acest lucru marțea viitoare, pe 13 octombrie. A doua zi, se vor deplasa la Melilla, potrivit informațiilor furnizate de agenția de știri Efe, care citează surse din cadrul Palatului Zarzuela.

Aceasta va fi prima dată în epoca democratică când un șef de stat își petrece noaptea la Ceuta. Este, de asemenea, prima vizită a Regelui Felipe și a Reginei Letizia în cele două orașe, în timpul domniei lor, având loc la aproape douăzeci de ani după vizita Regelui Juan Carlos și a Reginei Sofia, care au înnoptat la Málaga, o călătorie ce a declanșat o criză diplomatică cu Marocul vecin.

Sute de migranți au trecut din Maroc în enclava spaniolă Ceuta FOTO Profimedia

Marți, cei doi vor avea o întâlnire privată cu autoritățile din Ceuta și o alta cu reprezentanți ai societății civile din acest oraș autonom, eveniment în cadrul căruia Felipe al VI-lea va susține un discurs. A doua zi, aceștia vor urma același program la Melilla. 

Regele și Regina Spaniei plănuiseră deja să viziteze Ceuta și Melilla înainte de afluxul masiv de imigranți marocani, de la sfârșitul lunii iulie. Felipe al VI-lea și-a întrerupt vacanța de la Palma de Mallorca pentru a se întâlni, în luna august, cu guvernatorul exclavei spaniole de pe coasta marocană a Africii, Juan Jesús Vivas, la Palatul Marivent.

Chiar și așa, au existat totuși voci, în special din zona republicană sau de stânga, care au susținut că monarhia are un rol prea pasiv în fața unor astfel de crize. Aceste critici au fost însă marginale comparativ cu cele îndreptate împotriva guvernului condus de premierul Pedro Sanchez.

Pedro Sánchez, GettyImages (2) jpg
Foto: Getty Images
Mai multe pentru tine...

Chiar dacă criticile la adresa lui au fost limitate, Felipe VI se află într-o poziție sensibilă și a fost luat în vizor după criza imigranților din Ceuta, cu atât mai mult cu cât, în acea perioadă, el participa la o regată pe mare, în Palma de Mallorca. "Avem o invazie în Ceuta și el e în vacanță. Ce țară!", a comentat un internaut la adresa regelui. "În loc să navigheze, ar fi mai bine să meargă la Ceuta și Melilla! Ce oameni nerușinați!", a scris un altul.

Regele Felipe în Mallorca   GettyImages 2165111096 jpg
Foto: Getty Images

Chiar dacă cea mai mare parte a nemulțumirii publice s-a îndreptat către guvern, nici regele nu se scaldă, azi, în cele mai bune ape. Iar la Ceuta, s-ar putea să nu fie primit cu brațele deschise de localnici. 



Recente pe Ok! Magazine

Sissi jpg
Alina Maria de Roumanie la Balul Boierimii   Instagram 2 jpeg
Prințesa Charlene și Prințul Albert foto Facebook jpg
Kate Middleton și Camilla, mac roșu, Ziua Comemorarii 2026, GettyImages (5) jpg
Harry, Charles, William, Anne jpg
Kate Middleton, Prințul William  foto   Profimedia jpg
Prințesa Kate și Prințul William la Ziua Comemorării 2026   GettyImages 2303551313 jpg
Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg