Curiosul caz al Emirului din Qatar: are 24 de copii și e însurat cu două verișoare primare

Familia regală din Qatar, țara în care se desfășoară cupa mondială de fotbal, are niște legături de familie foarte îndoielnice. În sensul că bărbații care au condus și încă conduc acest emirat obișnuiesc să se însoare cu verișoarele lor, chiar și cu cele primare. Motivația? O uniune cât se poate de pură între membrii familiei conducătoare Thani, pentru a păstra sângele nealterat.

profimedia 0088036669 jpg

Cel mai... interesant caz este cel al fostului emir, Hamad bin Khalifa, care a ocupat scaunul regal în Qatar până în 2013. Ei bine, dintre acesta are trei soții, cea mai cunoscută este fashionista Moza, în vârstă de 63 de ani, preferata lui dintre toate consoartele și mama a șapte dintre cei 24 de copii ai lui Hamad bin Khalifa. Da, 24...

Această Moza este a doua soție a fostului emir, prima fiind chiar verișoara lui primară, cu care acesta a avut opt copii... sănătoși, după câte se pare. După Moza, însă, ce să vezi? Hamad bin Khalifa a pus ochii pe altă verișoară, tot primară, care i-a mai turnat încă nouă copii. Probabil că legăturile de rudenie ale fostului emir cu soțiile nr.1 și nr.3 sunt pur și simplu calcule dinastice, pentru a păstrat nealterat sângele Casei Thani. 

Obiceiul de a se însura cu verișoare a fost preluat și de actualul emir din Qatar, Tamim bin Hamad Al Thani. 

La fel ca tatăl său, Tamim bin Hamad Al Thani s-a căsătorit mai întâi cu o verișoară (foto jos), pentru ca viitorul prinț moștenitor al Qatarului să fie produsul unei uniuni pure între doi membri ai familiei conducătoare.

emirul qatarului profimedia 0692071283 jpg

Această verișoară, pe numele ei Jawaher bint Hamad bin Suhaim Al Thani, i-a dăruit patru copii, două fete și doi băieți. Dar pentru că legea islamică permite poligamia, Tamim s-a mai căsătorit, apoi, cu o altă femeie, de data aceasta fără ca ea să-i fie rudă. Sheikha Al-Anood bint Mana Al Hajri i-a născut trei fete și doi băieți. După aceasta, a urmat Noura bint Hatal Al Dossari, în 2014, cu care actualul emir a avut alți patru copii. Până acum, am numărat 13 moștenitori ai tânărului emir din Qatar, dar mai e timp...

Dintre aceste trei soții, la nivel politic, doar Sheikha Jawaher, verișoara, își asumă rolul de primă doamnă, fiind singura care l-a însoțit pe emirul din Qatar în călătorii oficiale.

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg