Cuvintele pe care regalităţile britanice nu le pronunţă niciodată

Actualizat:
Queen Elizabeth II And Duke Of Edinburgh Visit Northern Ireland jpeg

Este de la sine înţeles că atunci când ai privilegiul de a vorb cu Regina Elisabeta a II-a, trebuie să foloseşti un vocabular cât se poate de civilizat. Cutuma regală britanică impune însă anumite reguli şi mai stricte decât ai fi crezut. Există anumite cuvinte de politeţe folosite de oamenii de rând în fiecare zi, dar pe care nu ai voie să le rosteşti în preajma Reginei sau altor personalităţi din cadrul Familiei Regale, după cum precizează The Sun.

Regalităţile nu pronunţă niciodată aceste cuvinte

Parfum

Bineînţeles că doamnele şi domnişoarele din Familia Regală folosesc cele mai fin parfumuri din lume, dar dacă vreţi să le complimentaţi, în niciun caz nu vei folosi în limba engleză termenul „perfume”, ci „scent”. În limba română, ambele cuvinte înseamnă acelaşi lucru, dar în limba engleză este o diferenţă de nuanţă.

Toaletă

Dacă te „cheamă natura” în timp ce te afli în Palatul Buckingham şi nu ştii unde se află baia, în niciun caz nu vei folosi în limba engleză cuvântul „toilet” atunci când întrebi pe cineva din palat. Este mai indicat să se folosească termenii „lavatory” sau „the loo”, care desigur, în limba română înseamnă acelaşi lucru, dar pentru englezi, aceste cuvinte au o altă simbolitică.

Citeşte pe

restul acestui articol!



Recente pe Ok! Magazine

Regele Henric al VIII lea și Boleyn  Profimedia png
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg
Regele Charles dans Bahamas, profimedia 1147315204 jpg
Felipe al Spaniei, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert la redeschiderea grădinii exotice Monaco 13 jpg
Micheline Presle a interpretat o pe Madame de Pompadour, profimedia 1053124168 jpg
Charles în tinerețe, GettyImages 2229998813 jpg