De aici îi vine energia? Mâncarea preferată a Prințului Louis! Gusturile neașteptate ale mezinului Wales

Copiii de Wales au înțeles importanța integrării legumelor în meniul zilnic și chiar le savurează cu plăcere. Cine s-ar fi așteptat însă ca din toate legumele lumii, neastâmpăratul Prinț Louis tocmai pe aceasta s-o prefere?

Prințul Louis este definiția energiei de la Palat
Prințul Louis este definiția energiei de la Palat

La fiecare ieșire publică, micuțul face ceva adorabil, care-l propulsează direct în toate titlurile publicațiilor internaționale. Și trebuie să știți un lucru interesant: nu ciocolata sau dulciurile îi dau lui energia, ci o legumă față de care mulți copii sunt mofturoși.

Ei bine, potrivit mamei sale, Prințesa Kate Middleton, Louis este un mare fan al acestei legume, mai ales că este cultivată chiar la Palat. Din fericire pentru ei, membrii regali mănâncă foarte multe fructe și legume din producție proprie, chiar de pe domeniile regale.

Familia regală a gustat, fără îndoială, unele dintre cele mai bune bucătării din lume.

Cu toate acestea, Kate, Prințesa de Wales, Prințul William și cei trei copii ai lor sunt cunoscuți pentru faptul că se bucură și de mese foarte accesibile, „normale”.

În 2019, Kate i-a spus lui Mary Berry că „îi place foarte mult” să-și implice copiii în gătit acasă atunci când poate. Ea a spus că le oferă posibilitatea de a fi „creativi” și „independenți”.

Kate a dezvăluit că ea și copiii ei au făcut odată aluatul de pizza de casă al lui Mary Berry - „a ieșit foarte bine și le-a plăcut”.

Mama regală a mai dezvăluit că ei și copiilor le place să-și cultive propriile legume, iar micul prinț Louis are o legumă neașteptată drept favorită. Este vorba de sfecla roșie, o leguminoasă dulce, din care ies salate incredibil de bune.

1 salata de sfecla rosie jpg jpeg

Kate a dezvăluit că familia lor cultivă morcovi, fasole și sfeclă roșie, iar cea din urmă este favorita absolută a Prințului Louis. Mezinul Prinților de Wales ”iubește sfecla roșie”.

Darren McGrady, fostul bucătar al Reginei Elisabeta a II-a, al Prințesei Diana, al Prințului William și al Prințului Harry a dezvăluit o rețetă minunată cu sfeclă roșie pe site-ul său The Royal Chef, tocmai din acest motiv. El a descris-o drept „o salată delicioasă, sănătoasă, demnă de orice masă”.

El o recomandă răzuită și amestecată cu iaurt grecesc, ceapă roșie, pătrunjel tocat, câteva boabe de rodie, puțină zeamă de lămâie, sare, piper și două linguri de ulei de măsline. Este un adevărat deliciu!

Foto: Getty și Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg