De ce Prințul William și Kate Middleton au lipsit de la cel mai recent eveniment regal al lui Charles?

23 martie, 2023

Prințul William și Kate Middleton nu au fost prezenți marți, 21 martie, alături de Regele Charles la evenimentul de la Castelul Windsor.

Prințul William și Prințesa Kate, Getty (1) jpg

Marți, Regele Charles a participat la slujba „Royal Victorian Order” la Capela St George de la Castelul Windsor. Monarhul a fost însoțit de ducele și ducesa de Edinburgh, prințesa regală, viceamiralul Sir Tim Laurence și ducele și ducesa de Gloucester. La slujbă participă, de obicei, membrii familiei regale care dețin această ordin, regretata regină Elisabeta a II-a răsplătind-o pe Kate Middleton cu Dame Grand Cross of the Royal Victorian Order în 2019.

Regina consoartă Camilla a primit, de asemenea, această onoare în 2012. Kate Middleton a lipsit însă de la slujba din acest an, deoarece în aceeași zi a mers la întâlnirea inaugurală a grupului său operativ dedicat educației timpurii, e vorba despre „Business Taskforce for Early Childhood”.

La întâlnire, Prințesa de Wales a atras toate privirile. Kate a fost splendidă în ținuta business aleasă. Silueta sa perfectă îi permite orice stil vestimentar. După ce a debordat de eleganță la ultimele evenimente regale cu ștaif, marți Kate Middleton s-a îmbrăcat mai lejer, însă foarte stylish. Prințesa de Wales a optat pentru pantaloni negri, pe picior, curea neagră, pantofi cu toc negri, din piele întoarsă, Gianvito Rossi, în valoare de 675 de dolari, pulover crem și un superb taior Alexander McQueen în valoare de 2190 de dolari.

Kate Middleton, Prințesa de Wales,  21 martie 2023, Getty (7) jpg

În ceea ce îl privește pe Prințul William, și el a lipsit de la slujba „Ordinul Regal Victorian” de la Capela St George de la Castelul Windsor, el a avut un alt eveniment, notează Hello Magazine.

Ordinul Regal Victorian este o distincție britanică. Aceasta este acordată de monarh persoanelor care l-au servit pe suveran sau monarhia.

Ordinul a fost creat în aprilie 1896, de către regina Victoria, ca o modalitate de recompensare a serviciilor personale aduse acesteia. În prezent, oamenii își primesc distincția fie în particular de la suveran sau de la un alt membru al familiei regale, fie în timpul unei învestiri.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu în vizită la comunitățile dunărene   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
Printesa Beatrice   GettyImages 1251110853 jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Samuel Chatto, nepotul Prințesei Margret, s a apucat de olărit   Instagram 7 (4) jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0867585293 jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (1) jpg
Prințul Christian al Danemarcei Foto Instagram Casa Regală Daneză (2) jpg
Prințul Nikolaos al Greciei și Prințesa Tatiana Foto GettyImages (5) jpg
Kate Middleton, Prințesa Charlotte  foto   Getty jpg
Prințesa Victoria a Suediei profimedia 0867505361 jpg
Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Regele Juan Carlos la regata   profimedia 0857530431 jpg
FotoJet Harry și Louis jpg
Prinţesa Haya de Iordaniei si Sarah Ferguson la evenimentul Fundatiei Maiden Factor   Instagram (7) jpg
Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, GettyImages jpg
Harry și William în uniforme, GettyImages jpg
Kate Middleton William Camilla și Charles foto GettyImages 1343663306 jpg
Prințul Louis Foto Profimedia (1) jpg