De ce Regele Charles nu are nevoie de pașaport sau buletin când călătorește? Nici mama lui n-a avut

Regele Charles nu trebuie să își facă griji pentru documentele sale în timpul vizitelor oficiale în străinătate! În schimb, alți membri ai familiei regale trebuie să aibă neapărat pașaport sau carte de identitate!

Regele Charles și Regina Camilla în Cornwall (2) jpg

Deși Regele Charles, în vârstă de 74 de ani, a avut unul dintre documentele de călătorie obligatorii atunci când era Prinț de Wales, el nu mai e nevoit acum să aibă documentele cu el atunci când părăsește Regatul Unit. Acesta e un beneficiu special al calității de suveran!

Potrivit site-ului familiei regale, care încă nu a fost actualizat în întregime după moartea Reginei Elisabeta în septembrie, monarhul nu are nevoie de pașaport, deoarece documentele sunt emise pe numele său. „Atunci când călătorește în străinătate, Regina nu are nevoie de un pașaport britanic", se arată pe site-ul familiei regele. „Deoarece pașaportul britanic este emis în numele Majestății Sale, nu este necesar ca Regina să dețină unul. Toți ceilalți membri ai Familiei Regale, inclusiv Ducele de Edinburgh, pe atunci Prințul Philip, și Prințul de Wales, pe atunci Prințul Charles, au pașapoarte”.

Deși Regina Elisabeta a vizitat peste 100 de țări în timpul domniei sale, ea nu a avut niciodată cu ea actele de identitate.

Schimbare majoră după încoronarea Regelui Charles! Au apărut pașapoartele în numele lui

Lansarea pașapoartelor pe numele Regelui Charles marchează cea mai recentă schimbare în Marea Britanie după moartea Reginei Elisabeta, pe 8 septembrie. Ministrul de interne Suella Braverman a comentat semnificația acestei schimbări într-o declarație care a însoțit anunțul guvernului.

„Timp de 70 de ani, Majestatea Sa a apărut pe pașapoartele britanice și mulți dintre noi nu își vor aminti o perioadă în care să nu fi apărut. Ziua de astăzi marchează un moment important în istoria Regatului Unit, deoarece primele pașapoarte britanice din 1952 încep să conțină titlul Majestății Sale Regele", a declarat Braverman.

Noile pașapoarte sunt ștampilate cu stema regală, ca și până acum, dar limbajul de pe prima pagină a fost modificat de la "Her Majesty" la "His Majesty". 

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Mike și Zara Tindall, Profimedia (9) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Marta Ferri, Beatrice Borromeo și Cleopatra Von Adelsheim la Vogue World 2026   GettyImages 2296637690 jpg
Prințul Charles, Prințesa Diana  foto   GettyImages jpg
Meghan Markle Lilibet Instagram png
Paul Lambrino   Adevărul, Instagram (2) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (2) jpg
Barbara Villiers (1640 1709) amanta regelui Charles al II lea  Pictură din 1670 de John Wright, profimedia 0733618392 jpg
Regina Victoria  Profimedia prelucrată cu AI png
Regina Sonja și familia regală norvegiană,  din nou în doliu, Profimedia (3) jpg
Prințesa Diana  Profimedia jpg
Märtha Louise, GettyImages (5) jpg
Emanuele Filiberto de Savoia și Adriana Abascal în 2025   Instagram 3 jpg
Printesa Margaret si sora ei, Regina Elisabeta   GettyImages 504117436 jpg
Charles Anne Regina Elisabeta și Prințul Philip GettyImages 1423084854 jpg
Kate, William, Tom Cruise, GettyImages (2) jpg
Regina Liliʻuokalani din Hawaii   imagine generată cu AI (3) png
Regele Rama X Regina Suthida profimedia 1095519503 jpg