De duminică, el a devenit cel mai dorit burlac regal. Chiar și-așa, a fost refuzat de o prințesă italiană

După ce părinții săi au devenit Regele și Regina Danemarcei, Prințul Christian a fost propulsat spre un nou rol, devenind unul dintre cei mai eligibili burlaci din Europa.

Printul Christian al Danemarcei la majorat   Casa Regala daneza (1) jpg

Fiul cel mare al Reginei Mary este acum primul în succesiunea la tronul danez, după ce tatăl său, regele Frederick al X-lea, a înlocuit-o Re regina Magrethe a II-a la tron, după abdicarea ei șoc.

În vârstă de doar 18 ani, Prințul Christian al Danemarcei este singurul moștenitor al unei coroane care nu are încă parteneră, ceea ce înseamnă că a devenit un burlac eligibil în înalta societate.

Cel mai recent, prințul a fost legat romantic de prințesa Maria Chiara de Bourbon Două Sicilii, în vârstă de 19 ani, dar moștenitoarea italiană a negat zvonurile despre presupusa relație și a declarat următoarele: „Prințul Christian și cu mine avem doar o relație strânsă de prietenie”.

Chiar și-așa, se pare că prințul moștenitor nu va avea nicio problemă în atrage atenția sexului frumos și eligibil, după ce a afișat, pe 14 ianuarie, o atitudine foarte încrezătoare la proclamarea tatălui său ca rege. 

Maria Carolina și Maria Chiara de Bourbon Două Sicilii pentru Pierre Cardin   Instagram (5) jpg

Zvonurile că Maria Chiara și Christian ar fi apropiați au început când cei doi au fost fotografiați împreună la Marele Premiu de la Monaco, anul trecut.

În cele din urmă, prințesa a părut să respingă speculațiile, scriind într-un mesaj pe Instagram că „deși tuturor ne face plăcere să visăm la basme, ceea ce contează cu adevărat este realitatea”. 

Chiara a declarat ziarului italian Corriere că ea și Christian se cunosc „de când eram mici, căci tatăl meu, Carlo, este nașul surorii lui mai mici”.

O dovadă suplimentară a statutului lui Christian de burlac eligibil a venit și după petrecerea sa fastuoasă, la aniversarea vârstei 18 ani, în luna octombrie anul trecut.

Moștenitorul tronului danez și-a sărbătorit majoratul cu o cină de gală strălucitoare la Palatul Christiansborg și printre invitați s-au numărat viitoarele regine ale regatelor din Europa.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Regina Mary a Danemarcei, Foto Profimedia (1) jpg
Șamanul Durek Verrett și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132766008 jpg
Stéphanie de Luxemburg și Regina Mathilde a Belgiei profimedia 1047808042 jpg
Prințesa Kate și Prințul William l au condus pe Prințul George la Colegiul Eton   GettyImages 2293659775 jpg
Joaquin Phoenix în rolul lui Napoleon, Vanessa Kirby, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle GettyImages 961429826 jpg
Charlène de Monaco și fratele ei, Gareth Wittstock, Foto Profimedia (2) jpg
curtezaă în Paris  foto   Profimedia png
Letizia și Felipe, dineul de stat din Finlanda, Foto Profimedia (1) jpg
William și Kate Middleton, Profimedia (10) jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Prințesa Alexandra de Hanovra și Charlotte Casiraghi, GettyImages 2247466557 jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul Andrew, Prințul Edward la înmormântarea Reginei Elisabeta a II a   GettyImages 1425187521 jpg
Joseph Fiennes în rolul lui Robert Dudley, Conte de Leicester, și Cate Blanchett în rolul Reginei Elisabeta I   profimedia 0295001972 jpg
Meghan Markle, Harry, atingeri pe braț, GettyImages (9) jpg
Liane de Pougy  foto   Profimedia prelucrată cu AI png
Caroline de Monaco și Stefano Casiraghi profimedia 0560330542 jpg