Detaliile șederii Regelui Felipe în România: unde a fost cazat și ce a comandat vărul Margaretei

16 iunie, 2025

Vizita suveranului spaniol a fost scurtă, dar de mare impact. Iată și detaliile călătoriei sale în țara noastră.

Regele Felipe al Spaniei în uniforma militară   GettyImages 1911991861 jpg

Sosirea Regelui Spaniei în România a fost unul dintre cele mai aşteptate evenimente de la începutul acestei luni, cu atât mai mult cu cât vorbim despre vizita primului şef de stat străin care s-a întâlnit cu noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, dar şi cu una dintre marile figuri ale regalităţii europene.

Regele Felipe a ajuns luni seară la Sibiu, acesta fiind aşteptat să viziteze a doua zi baza de la Cincu, la Centrul de Instruire Întrunită „Getica”, unde unde sunt dislocați militari spanioli care participă la misiuni NATO, de asigurare a securității pe flancul estic.

După aterizare, delegația oficială care l-a însoțit pe Regele Felipe a fost cazată la Hotel Hilton, singura locație de 5 stele din oraș. Potrivit surselor, suveranul spaniol a dorit să ia o cină uşoară, aşa că a comandat un meniu mediteranean cu fructe de mare. Gazdele au dorit să-i ofere şi un platou tradiţional cu bunătăţi ardeleneşti, cu șuncă și slănină, însă Regele Felipe a refuzat respectuos spunând că este învățat cu dieta mediteraneană pe care o urmează şi soția sa, Regina Letizia.

Totuşi, vărul Margaretei a României pare să se fi simţit bine la Sibiu şi a acceptat să se fotografieze şi alături de personalul complexului hotelier, care a postat un mesaj de mulțumire adus Casei Regale a Spaniei pentru onoarea și ”încrederea acordată”.

"O onoare regală la Hilton Sibiu! Am avut privilegiul de a-l găzdui pe Maiestatea Sa Regele Felipe al VI-lea al Regatului Spaniei în cadrul hotelului nostru. Prezența Maiestății Sale ne-a onorat profund și a adus un plus de noblețe. Ne bucură sincer că șederea a fost pe măsura așteptărilor și că am reușit să oferim confortul cuvenit unui oaspete de asemenea rang.Adresăm mulțumiri Casei Regale a Spaniei pentru încrederea acordată și pentru ocazia de a face parte din această vizită cu totul specială”, se spune în mesaj.  

Felipe al VI-lea al Spaniei a mai fost în România în 2009, ca prinț de Asturias, și în 2012, la finala UEFA Europa League de la București.

Reamintim că, pe filon grec, Majestatea Sa Margareta este verişoară atât cu Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, cât şi cu Regele Charles al III-lea al Marii Britanii.

FOTO: Profimedia, Administrația Prezidențială, Casa Regală spaniolă, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry și Meghan Markle cu Regina Elisabeta  foto   Getty jpg
Alexandre Grimaldi vs Prințesa Charlene   Instagram, Profimedia jpg
Charles și Camilla, ziua a doua în Samoa, Profimedia (4) jpg
nunta lui Edoardo Mapelli Mozzi cu Prințesa Beatrice   Instagram jpg
Meghan Markle, Kate Middleton  sursa foto   Profimedia, GettyImages jpg
Lalla Salma și Regele Mohammed al VI lea al Marocului   GettyImages 1124543 jpg
Regele Felipe Regina Letizia Leonor și Sofia GettyImages 2161380312 jpg
Prințul George jpg
Regina Letizia foto profimedia (32) jpg
Ducesa Sophie  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințul William foto profimedia (9) jpg
Infanta Sofia alături de Letizia și Felipe profimedia 1022127427 jpg
Regina Camilla  foto   Profimedia jpg
Regina Mathilde și Regele Philippe al Belgiei, cu Prințul Gabriel, Prințesa Elisabeta, Prințesa Eleonore și Prințul Emmanuel în felicitarea de Sărbători   Casa Regală belgiană jpg
Imparateasa Michiko si Imparatul Akihito   profimedia 0731535966 jpg
Kate Middleton foto profimedia (49) jpg
Regina Letizia foto profimedia (27) jpg
Sverre Magnus și iubita lui, Amalie   Instagram jpeg