Detaliul straniu pe care l-au observat fanii regali la Prințul Harry. Răutatea gratuită s-a întors împotriva lui?

Părul Prințului Harry a fost subiectul unei anchete serioase în ultimele săptămâni.

Mai întâi, Ducele de Sussex, în vârstă de 41 de ani, a fost văzut la Londra pe 21 ianuarie, cu ocazia procesului său împotriva trustului de presă Associated Newspapers, apariție în cadrul căreia chelia sa era destul de evidentă.

Prințul Harry, ianuarie 2026, Profimedia (1) jpg

Totuși, doar câteva zile mai târziu, în timp ce participa la Festivalul de Film Sundance alături de soția sa, Meghan Markle, părul prințului părea că s-a îndesit în mod miraculos.

Ca atare, fanii regali au ajuns la concluzia că Harry pur și simplu își vopsește părul între aparițiile lui publice, după ce un internaut a distribuit o fotografie cu capul chel al prințului, pe 25 ianuarie, întrebându-i pe oameni cum de i-a crescut părul atât de repede. „Vopsindu-l și, în plus, vopsindu-și și scalpul, astfel încât culoarea să-i facă părul subțire să pară mai des”, a remarcat un expert.

Meghan Markle și Prințul Harry GettyImages 2258131303 jpg

„Se pare că părul și barba lui au fost vopsite în roșu mai închis. Vopsirea face ca părul subțire să pară mai des. Dar partea de sus tot arată ca și cum ar avea mult mai mult păr decât are în realitate. Poate se bazează pe Photoshop?”, a comentat un alt internaut.

Un alt comentator a declarat că prințul ar folosi un spray colorant pentru păr. Alții au dus gluma și mai departe, comentând ba că Harry a mers în Turcia pentru un transplant de păr, ba că poartă un perucă.

Meghan Markle și Prințul Harry la Sundance Film Festival foto GettyImages 2258036162 (4) jpg

„Sincer, dacă nu ar fi luat în râs pierderea părului lui William, majoritatea oamenilor nici măcar nu ar comenta”, a mai remarcat cineva pe social media. „«Alarmant de chel»: cred că așa l-a numit Harry pe fratele său. Oare ce părere are, acum, de propria lui cădere a părului?”.

Harry a luat în râs chelia lui William și în memoriile sale din 2023, Spare. Ducele de Sussex a povestit despre o întâlnire tensionată cu William și tatăl lor, Regele Charles, la funeraliile bunicului lor, Prințul Philip. Atunci, Harry s-a uitat cu atenție la William, poate pentru prima dată de când erau mici, observând mai multe detalii despre el — inclusiv că William era destul de chel.

Prințul William, Prințul Harry  foto   GettyImages 1051839482 jpg

Ulterior, când a fost întrebat în interviuri despre acel pasaj, Harry a spus că nu consideră comentariul lui ca fiind unul „răutăcios” și că nu a intenționat să-și rănească familia, explicând că scrierea memoriilor sale a fost făcută cu onestitate.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg