Dieta cu care Regina Sofia se menține suplă și energică la 87 de ani. Niciodată nu-i lipsesc aceste două alimente

Cea mai mare dintre copiii Reginei Frederica a Greciei are o stare a sănătății bună și reușește să rămână activă și la această venerabilă vârstă grație unei diete riguroase.

Regina Sofia a Spaniei la Art Museum Miami   profimedia 1085276452 jpg

E singura dintre frații săi care a rămas în viață. Și este și cea mai mare dintre ei. Cu toate acestea, Regina Sofia a Spaniei se menține încă la fel de suplă și energică cum o știm, iar alimentația pare să joace un rol important în asta. Una care o ajută să fie, precum omologii săi de la alte case regale, parte a unei generații de monarhi longevivi.

Biografa regală spaniolă Eva Celada menționează în cartea sa „Bucătăria Casei Regale” că Săptămâna Mare a fost întotdeauna o tradiție la Palatul Zarzuela. „Rafinată, dar simplă”, precizează ea. Cel puțin în timpul domniei lui Juan Carlos și Sofia. Tradiția a fost foarte prezentă în meniurile elaborate de diferiții chefi care au trecut prin bucătăria Palatului. Puțină carne, tocane și dulciuri specifice fiecărei perioade. În Săptămâna Mare, torrijas. Odată cu sosirea lui Felipe și Letizia, totul s-a schimbat treptat.

Acest Săptămâna Mare va fi diferită. Când mai sunt doar câteva zile până când mulți spanioli își vor începe vacanța și vor începe procesiunile pentru Paștele Catolic, membrii Familiei Regale își pregătesc agendele. Regina Sofia se confruntă, pentru prima dată, cu absența surorii sale, Prințesa Irene, și a verișoarei sale, Tatiana Radziwill. Pentru a-și alina durerea, și-a umplut săptămâna cu călătorii și procesiuni.

Dieta Reginei Sofia a Spaniei

Mama Regelui Felipe consumă puține dulciuri, dar niciodată alcool. Dieta sa se bazează pe dieta mediteraneană. După moartea tatălui său, Regele Pavlos al Greciei, Sofia a decis să aibă mai multă grijă de alimentația sa și să renunțe la consumul de carne roșie – monarhul a decedat din cauza unui cancer la stomac, fapt care i-a marcat profund pe copiii săi. Deși s-a spus de multe ori că este vegetariană, adevărul este că regina mănâncă pește.

„Cu unele ocazii, ea a comentat în legătură cu dieta mediteraneană pe care o urmează de obicei: «Îmi place uleiul de măsline, salata verde și salatele, în general»”, amintește jurnalista Eva Celada, autoare a mai multor cărți despre obiceiurile culinare ale Familiei Regale. Sofia urmează o alimentație apropiată de dieta ayurvedică, afirmă ea. Sub influența mamei sale, care a locuit în India timp de mulți ani.

Regina evită carnea, grăsimile și alcoolul. Chiar și în perioade importante precum Săptămâna Mare – sau Crăciunul –, când dulciurile sunt în centrul atenției, regina emerită preferă să urmeze o alimentație strictă. La fel făcea și sora ei, Irene a Greciei. Două dintre felurile ei preferate de mâncare au fost întotdeauna menestra (un fel de tocană sau ghiveci) și quinoa și mereu a stat departe de excesele la care se dedau de obicei membrii familiei Bourbon.

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg