Din culisele revenirii Prințesei Kate: de ce era nervoasă înainte de Trooping the Colour?

Kate Middleton și-a făcut prima apariție publică de când a dezvăluit că are cancer la Trooping the Colour. O revenire care a implicat un efort considerabil.

Deși aparent relațată, Prințesa de Wales a avut mari emoții la Trooping the Colour.FOTO:Getty Images
Deși aparent relațată, Prințesa de Wales a avut mari emoții la Trooping the Colour.FOTO:Getty Images

Prințesa Kate a dispărut din vizorul public de când a dezvăluit că are cancer în luna martie. Dar, în timp ce prezența sa a făcut obiectul multor speculații, Prințesa de Wales și-a făcut în cele din urmă o apariție remarcabilă la Trooping the Colour pe 15 iunie. În acea zi, ea a apărut zâmbitoare și extrem de prietenoasă alături de soțul ei, Prințul William. Dar, deși mama prinților George, Charlotte și Louis părea elegantă și în formă, potrivit unei surse, ea a fost „cam agitată și nervoasă" cu privire la revenirea sa în lumina reflectoarelor.

„Kate a participat la Trooping the Colour pentru a susține Familia Regală și tradiția, în ciuda dificultăților personale", a declarat sursa pentru publicația „US Weekly”, spunând că Prințul William i-a fost cel mai mare sprijin. „El a rămas alături de ea și a liniștit-o", a continuat sursa. „La rândul său, Prințul William i-a fost recunoscător soției sale pentru că i-a fost alături, iar asta a însemnat mult și pentru Regele Charles".

Kate Middleton a dorit să participe la Trooping the Colour din două motive foarte specifice, potrivit comentatoarei Rebecca English. O dată pentru că Prințesa de Wales a trebuit să fie acolo „pentru a "ține" copiii sub control”, astfel încât aceștia să își poată juca rolul în timpul Trooping the Colour, fără a resimți o presiune prea mare. Asta însemna să meargă în trăsură, să urmărească parada Horse Guards și să ia parte la „momentul balconului" alături de Familia Regală. Prințesa de Wales a fost, de asemenea, hotărâtă să îl susțină pe Regele Charles al III-lea, care suferă și el de cancer și de care a fost întotdeauna foarte apropiată, mai ales acum, când amândoi se luptă cu boala și când se sprijină reciproc.

Cu toate acestea, Prințesa Kate a fost „cam agitată și nervoasă", tocmai pentru că știa că toți ochii vor fi pe ea, așa că a vrut ca apariția ei să fie una impecabilă, ca întotdeauna, pentru a nu trăda cumva vreo slăbiciune sau a da vreun motiv de critică publică, oricât de mic. Astfel, de la ținuta ei actualizată în ultimul moment, până la părul bine vopsit și coafat și machiajul fără cusur, Prințesa Kate a trebuit să se mai asigure și că va fi în stare să stea atât de mult timp în picioare. Înțelegem, deci, de ce era „cam agitată și nervoasă", dar trebuie să recunoaștem că rezultatul a fost unul uluitor.

În ciuda apariției sale la Trooping the Colour, nu a fost încă stabilită o dată pentru revenirea completă a sa la îndatoririle regale.

FOTO: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg
FotoJet (86) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300664283 jpg
Charles, William, Camilla au comemorat dezastrul de la Aberfan, Profimedia (1) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, profimedia 1143898485 jpg
Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg