Din liceu şi-a ales destinul. Kate a câştigat un premiu, în adolescenţă, care a adus-o aproape de Wiliam

Actualizat:
4 kate middleton jpg jpeg

Încurcate sunt căile vieţii! Deşi nici nu visa vreodată să ajungă în sânul familiei regale, Kate a primit, în copilărie şi adolescenţă, mai multe semne referitoare la viaţa care o aşteaptă!

Puţini ştiu că cea care este acum Ducesă de Cambridge a jucat, în copilărie, într-o piesă de teatru, la serbarea şcolii, rolul unei fete de rând, care urma să se căsătorească cu un prinţ. Şi asta nu e tot! În adolescenţă, Kate a câştigat un premiu care, de asemenea, era un indiciu pentru viaţa ce o aştepta.

Ea l-a cunoscut pe Prinţul Philip, cu mult timp înainte să-şi cunoască alesul inimii. În liceu, Kate a câştigat The Duke of Edinburgh`s Awards, înmânat chiar de către Prinţul Philip. În timpul unui documentar realizat despre viaţa soţului reginei Elisabeta, Kate a povestit despre întâlnirea ei cu cel care avea să-i devină socru.

image

Pentru a câştiga respectivul premiu, Kate a fost nevoită să termine o cursă de căţărat pe ploaie. Imediat cum a finalizat-o, echipa ei a fost desemnată câştigătoare a premiului 1 şi a fost invitată să-şi ridice premiul de le Palatul St. James. Asta se-ntâmpla acum 20 de ani!



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg