Din nou în Canada. De data asta, Ducii de Cambridge merg cu George şi Charlotte

Actualizat:
The Duke And Duchess Of Cambridge North American Royal Visit   Day 8 jpeg

Ducii, în vizită în Canada, acum 5 ani

La doar trei luni de la nunta lor din 2011, William şi Kate vizitau Canada, în ceea ce a fost primul lor turneu oficial în calitate de Duci de Cambridge.

Pe atunci încă fără copii, cei doi s-au distrat de minune în ţara frunzei de arţar şi au promis că se vor întoarce. Şi iată că şi-au ţinut promisiunea, căci Will şi Kate vor lua iar Canada la pas, în luna septembrie, însoţiţi, se zvoneşte, de cei doi copii ai lor, George şi Charlotte.

Canada este, de altfel, o destinaţie preferată pentru membrii familiei regale britanice, numai Regina Elisabeta călătorind acolo de 22 de ori, în timp ce prinţul Charles a vizitat şi el această ţară de 15 ori, de două ori însoţit de regretata Lady Diana.

Cât despre William şi Harry, aceştia au ajuns pentru prima dată în Canada în 1991, alături de părinţii lor, pe atunci încă împreună.

Kate şi George, în vârstă de trei ani

Acum, este rândul micuţilor George şi Charlotte să ajungă pe pământ canadian, iar asta va însemna un exerciţiu serios de organizare pentru părinţii lor, mai ales că fiul lor de trei ani se ştie că este un micuţ terorist.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg