Disperat să găsească o soluție ca monarhia să nu se prăbușească, Regele a instituit un consiliu de urgență

Suveranul senior stă ca pe ghimpi când vede cum Coroana e călcată în picioare. „Nu reușesc să cadă de acord”, spune o sursă de la Palat.

Regele Harald în cârje   Casa Regală norvegiană 2 jpg

Coroana norvegiană se destramă încetul cu încetul. Apariția numelui soției moștenitorului tronului, Prințesa Mette-Marit, în documentele prădătorului sexual Jeffrey Epstein a provocat un adevărat cutremur în Casa Regală. Imaginea, statutul și rolul său instituțional sunt astfel umbrite de unul dintre cele mai scandaloase cazuri din toate timpurile.

Un fapt care a provocat, de asemenea, o bătaie de cap fără soluție pentru monarhul senior, Regele Harald al V-lea, ajuns astăzi la venerabila vârstă de 89 de ani. Abia se întorsese din vacanța sa din Tenerife cu câteva săptămâni în urmă când i-a anunțat pe mai mulți membri ai familiei să se reunească, de urgență, la reședința sa regală, din Kongsseteren.

Potrivit publicației norvegiene „Se og hor”, scopul acestui consiliu de urgență era clar: găsirea modalității potrivite de a face față scandalului izbucnit după ce soția Prințului Haakon a fost asociată cu Epstein. Totul pentru a evita ca imaginea Coroanei să se erodeze fatal, provocând o profundă neîncredere în rândul cetățenilor.

Consiliul regal care avea să schimbe totul

În ciuda faptului că au afișat o imagine de fermitate și maximă discreție cu privire la subiectul care agită Familia Regală, în culise, teama a devenit din ce în ce mai evidentă. Însuși Regele Harald a fost cel care i-a adunat la Royald Lodge din Norvegia pe soția sa, Regina Sonja, pe fiul său, Prințul Haakon, pe fiica lui, Prințesa Martha Louise, împreună cu soțul ei, șamanul Durek Verrett, și chiar pe „inculpata” Mette-Marit.

Cu scopul de a analiza situația și de a lua măsuri directe în această privință, Familia Regală avea un plan clar: „Au încercat să elaboreze un plan comun pentru a gestiona situația, dar procesul s-a dovedit dificil, deoarece nu reușesc să cadă de acord asupra modului de a proceda”, a declarat o sursă apropiată ziarului menționat. Cu toate acestea, Palatul a preferat să nu facă comentarii în acest sens atunci când a fost întrebat.

O situație fără cale de întoarcere

Pe 30 ianuarie, numele viitoarei regine a Norvegiei a apărut de peste 1.000 de ori în dosarele agresorului sexual condamnat Jeffrey Epstein, publicate de Departamentul de Justiție al Statelor Unite. Toate acestea, cu patru zile înainte de începerea procesului fiului ei născut în afara căsătoriei, Marius Borg, acuzat de aproape 40 de infracțiuni pentru care va trebui să rămână în închisoare aproape 8 ani!

Între 2011 și 2014, e-mailurile schimbate între Jeffrey Epstein și Mette-Marit sugerau o relație foarte specială între cei doi. După aceasta, Prințesa Mette-Marit însăși a emis o scuză pentru a se retrage, câteva zile mai târziu, din viața publică, în timp ce acest scandal și procesul fiului său, Marius Borg, provocau o furtună fără precedent în țara nordică.

„Prințesa moștenitoare dorește să vorbească despre cele întâmplate și să ofere explicații mai detaliate. Cu toate acestea, în prezent nu poate face acest lucru. Prințesa moștenitoare se află într-o situație extrem de dificilă. Speră că se va înțelege faptul că are nevoie de timp pentru a-și reveni”, se menționa în comunicatul prințesei, emis pe 6 februarie.

De atunci, tăcerea s-a așternut asupra membrilor Familiei Regale, care au decis să-și mențină agenda regală, dorind să păstreze calmul și seninătatea și să dea impresia de unitate, în ciuda gravității consecințelor. Cu toate acestea, în urmă cu câteva zile, am aflat că starea de sănătate a moștenitoarei se deteriorează treptat, ea suferind de 8 ani de o boală pulmonară pentru care va trebui să se supună, cât mai curând, unui transplant de plămâni.

FOTO: Casa Regală norvegiană, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg