Disperată să evite un scandal, Kate a luat o măsură radicală. Nimeni n-a mai văzut-o așa categorică!

Nu-i stă în fire Prințesei de Wales să interzică cuiva ceva, însă a pus picioarul în prag la evenimentul ei de Crăciun, pentru a nu crea un nou scandal în familia regală.

image

Kate Middleton a refuzat categoric sugestia de a-l invita și pe Ducele de York la concertul de colinde Together at Christmas, lucru care a uimit mai multe persoane obișnuite cu toleranța și empatia pe care le etalează viitoarea regină britanică de obicei.

Luna aceasta, Kate a găzduit evenimentul ei anual, având aproape mai mulți membri ai familiei regale pentru a-și arăta sprijinul după lunile dificile pe care le-a avut ea de trăit recent. Zara Tindall, Prințesa Beatrice, Sophie, Ducesa de Edinburgh, dar și Prințul William și cei trei copii ai lor, Prințul George (11), Prințesa Charlotte (9) și Prințul Louis (6), au răspuns prezent invitației prințesei.

Însă Ducele de York a fost ținut la distanță, după scandalul cauzat de legăturile pe care le-a avut cu Jeffrey Epstein, dar și după noile acuzații că ar fi fost apropiat de un spion chinez. „Regele a făcut tot ce i-a stat în putință ca să-l aducă pe Andrew înapoi în familie și încearcă să-i acorde ceea ce consideră el că merită, dar William și Kate au decis să nu-l sprijine în niciun fel”, a susținut o sursă în Daily Mail.  

„S-a zvonit că, al doilea an la rând, s-au făcut sugestii să fie invitat și Andrew la evenimentul anual al lui Kate, dar nu s-a ținut cont de ele. Kate a refuzat categoric și n-a acceptat nici măcar să-l poziționeze pe Prințul Andrew după un stâlp, ca să nu se vadă prea bine”, a continuat sursa respectivă.

„Cu toate că e un eveniment de familie, având în vedere că nu mai puțin de 22 de membrii regali au participat, n-a existat niciun loc pentru unchiul Andy”, a conchis acesta. Andrew s-a retras din viața publică după ce a bătut palma, în afara tribunalului, cu Virginia Roberts-Giuffre, una dintre victimele lui Epstein, în 2022.

Daily Mail a publicat un articol despre cum Regele Charles a încercat să repare, anul trecut, relația dintre fratele lui și William și Kate, în timpul vacanței regale de la Balmoral. Cum a făcut asta? I-a convins pe Prinții de Wales să-l ia cu ei cu mașina pe Andrew până la biserică, lucru care a permis să fie fotografiați împreună. Dar încercarea suveranului britanic de a-l reabilita pe Andrew în orchii lui Kate și ai lui William a eșuat.

În momentul de față, ducele se află în poziția de-a „se dezinvita singur” de la petrecerea anuală de Crăciun se la Palat, pentru a nu crea un nou scandal în jurul familiei regale, după ce s-au publicat materiale despre legătura pe care prințul ar fi avut-o cu un spion chinez.

Mai multe pentru tine...

Dacă ne-am obișnuit cu scandalurile iscate de Andrew, ne uimește cât de neclintită a devenit Kate Middleton în anumite privințe. Nu se abate de la principiile ei, nu și-a dorit comentarii malițioase despre evenimentul pe care l-a găzduit la începutul lunii. Și asta în ciuda faptului că tema evenimentului Together at Christmas a fost iubirea, toleranța, empatia. Hm, cam de nerecunoscut Prințesa de Wales, nu-i așa?

foto - Profimedia, GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Regele Ludovic I al Bavariei și Regina Therese a Bavariei, profimedia 1037470965 jpg
Peter Phillips și Harriet Sperling, Profimedia (9) jpg
FotoJet (71) jpg
FotoJet (70) jpg
Barbara Palmer, amante regelui britanic  foto   profimedia 0056418742 jpg
Kate William Charles GettyImages 2265161216 jpg
Prințesa Kate, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis la Trooping the Colour 2026   GettyImages 2281372100 jpg
Prințul Dubaiului Hamdan bin Mohammed Al Maktoum, Profimedia jpg
Elisabeta I a Marii Britanii, Profimedia (1) jpg
Prințesa Ariane a Olandei, profimedia 1110956381 jpg
Henry Cavill colaj 2 jpg
Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan jpg
Zara, Charles, Royal Ascot 2026, Profimedia (1) jpg
Peter Phillips și Harriet profimedia 1110593618 jpg
Prințul Edward în 2006   profimedia 0601244838 jpg
regele charles si nepotii archie si lilibet jpg
Prințesa Martha Louise și Durek Verrett   Instagram 2025 jpg