Doliu în familia Reginei Letizia a Spaniei: a pierdut-o pe cea considerată o a doua mamă

Actualizat:
1 regina letizia profimedia 0332559137 jpg jpeg

Regina Letizia a Spaniei trece printr-o perioadă dificilă, după ce bunica ei în vârstă de 93 de ani a trecut în nefiinţă.

Soţia Regelui Felipe al Spaniei era incredibil de apropiată de această bunică paternă, pe numele ei Menchu Alvarez de Valle, născută în anul 1928, în Santander. Jurnalistă de profesie, şi încă una foarte apreciată în Spania natală, la fel ca nepoata ei, bunica Letiziei a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în localitatea Oviedo.

În 1949, aceasta s-a căsătorit cu Jose Luis Ortiz Velasco, cu care a avut trei copii, printre care şi pe tatăl Letiziei, Jesus Jose Ortiz Alvarez. Acesta a călcat pe urmele mamei sale, lucrând în presă, lucru pe care l-a făcut, o generaţie mai târziu, şi Letizia.

După cum bine ştim, aceasta şi-a început cariera ca reporter şi, apoi, prezentatoare de ştiri la postul naţional de televiziune. La rândul lor, fiicele suveranilor Spaniei, Prinţesa Leonor şi Infanta Sofia, au fost foarte apropiate de străbunica lor, iar pierderea bătrânei va fi greu de suportat chiar şi de către aceste adolescente.

Foto: profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg