Doliu în Principatul Monaco. Prințesa Caroline și frații Casiraghi sunt îndurerați

11 decembrie, 2024

Mama lui Stephano Casiraghi, fostul soț al Prințesei Caroline, a murit înconjurată de familie la vila sa din Fino Mornasco, lângă lacul Como.

Prințesa Caroline, Andrea Casiraghi, Doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg

Fernanda Biffi, mama celui de-al doilea soț al Prințesei Caroline de Monaco, Stefano Casiraghi, a murit în regiunea italiană Lombardia, la vârsta de 99 de ani. Bunica paternă a lui Andrea, Charlotte și Pierre Casiraghi, copiii mai mari ai prințesei, a murit la vila sa din Fino Mornasco, lângă lacul Como, înconjurată de familie, a declarat fiul său Marco pentru ziarul italian „Corriere della Sera”. Marco Casiraghi a mai spus ziarului că mama sa și-a trăit viața cu intensitate și o energie incredibilă: „Mama a avut mari bucurii și mari tristeți, dar a fost o femeie care a crescut în vremuri de război, capabilă să înfrunte viața cu curaj, în ciuda spinilor ei... Ne-a lăsat tuturor exemple și momente pe care ni le vom aminti mereu”.

Cândva soacra preferată a Prințesei Caroline de Monaco, ea a trebuit să supraviețuiască morții fiului său, Stephano, în urma unui accident pe un jet ski în Franța, când avea 30 de ani. În ciuda marii pierderi, Caroline și soacra ei au rămas apropiate. De fapt, în condoleanțele adresate familiei, publicate în ziarul „Corriere della Sera”, numele Prințesei Caroline apare alături de cele ale celor trei copii ai săi, nepoți ai decedatei.

Fernanda Biffi, care a murit în ajunul împlinirii vârstei de 100 de ani, a fost căsătorită cu omul de afaceri italian Giancarlo Casiraghi, care a murit în 1998, și cu care a avut patru copii: Marco, Daniele, Stefano și Rosalba. După moartea tragică a fiului său, Fernanda Casiraghi a avut în continuare legături puternice cu Familia princiară monegască, ca bunică a lui Andrea, Charlotte și Pierre.

Vestea morții ei a fost dată în timp ce Prințesa Caroline și Prințul Albert al II-lea de Monaco se aflau la Paris la redeschiderea Catedralei Notre-Dame din weekend, unde ambii au asistat luni la dezvelirea unei fresce în semn de omagiu pentru bunicul lor, John B. Kelly.

Caroline de Monaco și Stefano Casiraghi s-au cunoscut în 1982 prin intermediul unor prieteni comuni. S-au căsătorit civil la 29 decembrie 1983, la Palatul Princiar. Fericirea lor a fost curmată când, la 3 octombrie 1990, Stéfano și-a pierdut viața în apele din largul Monte Carlo, când barca sa s-a prăbușit brutal în mare în timp ce încerca să-și apere titlul de campion mondial la off-shore.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton, Prințul William  foto   Profimedia jpg
Charles, Camilla, William, Kate, Meghan, Harry jpg
Zara și Mike Tindall în Australia, Profimedia (1) jpg
Prințul Harry și Meghan Markle profimedia 0951493755 jpg
Regina Letizia, Infanta Cristina si Inaki Urdangarin   Profimedia 2 jpg
Prințul Harry și Meghan Markle Foto Fox 1 jpg
Regina Letizia Foto Profimedia (2) jpg
Regina Sonja a Norvegiei   Casa Regala norvegiana jpg
Kate Middleton și Prințul William la Premiile BAFTA 2023, Profimedia (6) jpg
Kate Middleton Foto Instagram jpg
Mike Tindall, Zara Tindall, Profimedia jpg
7 profimedia 0612426516 jpg jpeg
Incendiu în Los Angeles, Profimedia (2) (1) jpg
Regele Charles, Prințul William, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Printul William   GettyImages 2155662284 jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia colaj jpg
Prințesa Anne, Profimedia (3) jpg
Kate Middleton, Prințul William, Profimedia (1) jpg