Drama nepoților Regelui Felipe. Divorțul și corupția părinților i-au făcut victimele Palatului

Actualizat:

Nepoții Regelui Felipe al Spaniei au avut parte de-o expunere nedorită și o copilărie traumatizantă în umbra problemelor cu care s-au confruntat părinții lor, Infanta Cristina și Iñaki Urdangarin.

Irene, Prințesa Leonor, Victoria Federica, Regina Letizia, Froilan, Regele Felipe, Infanta Elena, Regina Sofia, Infanta Cristina, Regele Juan Carlos, Juan Urdangarin, Infanta Sofia, Pablo și Miguel   profimedia 0393986883 jpg

Miguel Urdangarin, fiul cel mic al Infantei Cristina, tocmai a împlinit 23 de ani. Despre el nu se știu prea multe, dincolo de relația sa sentimentală cu o moștenitoare milionară venezueleană, deoarece toți tinerii Urdangarin, nepoții Regelui Felipeg, sunt foarte atenți să nu împărtășească detalii despre viața lor, mai ales după expunerea publică nedorită de care au avut parte la divorțul părinților lor, Infanta Cristina și Iñaki Urdangarin. Toți, cu excepția lui Pablo Urdangarin, care a devenit celebru în handbal datorită unei cariere sportive strălucitoare și a unei relații sentimentale stabile.

Puține se știu și despre fratele lor, Juan Valentin Urdangarin, fiul cel mare al Infantei Cristina și al lui Iñaki Urdangarin, care a suferit în copilărie când părinții săi au fost deposedați de titlul de Duce și Ducesă de Palma, iar tatăl său a fost condamnat la închisoare. Se spune că el a avut parte de cele mai dure critici și comentarii publice la școală și pe stradă. Acum, el locuiește la Londra, dar nimeni nu știe sigur cum își petrece timpul liber și ce nu face.

Miguel Urdangarin a fost mai puțin norocos decât fratele său, deoarece mutarea sa în Spania după absolvirea studiilor de științe marine la Londra l-a pus inevitabil în centrul atenției sociale. Cine a crezut că tânărul va fi plasat în orice corporație de înaltă clasă, datorită conexiunilor familiei Bourbon, s-a înșelat. S-a aflat, totuși, că se gândea să devină instructor de schi. Numai că un accident cu o leziune la genunchi i-a pus capăt planurilor.

Mutarea în Spania a lui Miguel Urdangarin a stârnit tot felul de comentarii, mai ales că prima sa destinație rezidențială a fost la Palatul Zarzuela, unde locuia deja sora sa, Irene Urdangarin. Câteva luni mai târziu, ea a plecat la Londra, unde studiază deja Managementul Evenimentelor și Turismului. În teorie, fiul cel mic al Infantei Cristina a rămas singurul nepot sub acoperișul Reginei emerite Sofia și ai regilor Felipe și Letizia.

După problemele cu divorțul și acuzațiile de corupție ale Infantei Cristina și Iñaki Urdangarin, nu doar opinia publică a fost înfierată împotriva copiilor lor, ci și atitudinea lui Felipe și a Reginei Letizia s-a răcit față de ei, ceea ce i-a făcut să fie victimele Palatului. Iar acum, că doi dintre ei, Miguel și Irene, continuă să beneficieze de reședința regală și de cheltuiali din bugetului statului, lucrurile nu sunt deloc ușoare pentru ei și nici nu au liniștea necesară unui început drept în viață.

După calculele celor de la publicația „Lecturas”, în iunie se va împlini un an de când Miguel Urdangarin are reședința la Palatul Zarzuela, un an în care el nu a avut niciun loc de muncă. S-a spus, la un moment dat, că ar fi fost stagiar la o societate de gestionare a deșeurilor, iar astăzi este din nou asigurat că are un loc de muncă, dar nu a fost văzut ieșind sau intrând în vreun birou și nici numele companiei care l-ar avea pe statul său de plată nu este cunoscut.

Totuși, el are o relație stabilă cu o fostă colegă de clasă din Elveția și moștenitoare venezueleană, Olympia Beracasa - poate singurul lucru pozitiv din viața sa. Altfel, presiunea de a-și găsi mai repede un loc de muncă și o locuință personală e tot mai mare. Căci e clar că nepoții Regelui Felipe nu doar că sunt victimele Palatului, ci și încurajați să-l părăsească.

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Regele Regatului Tooro al Ugandei, regele Oyo Nyimba Kabamba Iguru Rukidi al IV lea, profimedia 0597626864 jpg
Prințesa Eugenie și copiii săi   Instagram jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
William și Harry, GettyImages (2) jpg
Ariane a Olandei, Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan în 2021, GettyImages 1342104290 jpg
Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia, GettyImages (3) jpg
Sisi  foto   profimedia 0265195460 jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Familia regală norvegiană, Profimedia (2) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry la New York, octombrie 2023, Foto Getty (3) jpg
Harald Haaland, profimedia 1116363762 jpg
Prințul Philip și Regina Elisabeta după moartea Prințesei Diana pe 31 august 1997   Profimedia jpg
Prințesa Diana a murit într un accident pe 31 august 1997   Profimedia jpg
Regina Rania Pofimedia (2) jpg
FotoJet doliu case regale jpg
Grace Kelly, Franz Ferdinand și Prințesa Diana, decesele regale care au șocat lumea   Profimedia jpg