Ducii de Edinburgh și Prințesa Anne, prezenți la slujba de ieri. Doamnele au impresionat prin eleganță

Reprezentanții monarhiei britanice și-au ocupat locurile de criză. Doi oameni rămân neschimbați: Camilla și William. Însă absențele Regelui Charles și a Prințesei de Wales au fost substituite de Ducii de Edinburgh și de Prințesa Anne.

Ducii de Edinburgh, Getty Images (2) jpg

La doar o zi de la aniversarea sa, Prințul Edward și-a făcut apariția la Catedrala Westminster împreună cu soția Sophie, actuala Ducesă de Edinburgh.

Toți membrii regali activi veniți la slujba prilejuită de Ziua Commonwealth-ului s-au străduit să pară cât mai joviali, deși situația în familia regală nu e deloc roz.

Ducesa de Edinburgh Sophie a avut o distincție regală, cu paltonul ei șic evazat, pălărie și tocuri asortate. În vârstă de 59 de ani, a intrat mândră alături de soțul ei în celebra catedrală din centrul Londrei.

Prințul Edward a fost la fel de elegant și șic, cu un costum sobru, închis la culoare. Ducele de Edinburgh a împlinit 60 de ani duminică. Este cel mai mic dintre copiii răposatei Elisabeta a II-a cu Prințul Phillip. Regretatul său tată a fost și anteriorul Duce de Edinburgh, titlu pe care l-a preluat odată cu ascensiunea pe tron a fratelui său cel mare, Charles.

La slujba de luni a fost prezentă și Prințesa regală Anne. Prințul Andrew a lipsit cu desăvârșire.

Ducii de Edinburgh și Prințesa Anne s-au reunit în catedrală pentru distinsul eveniment cu Prințul moștenitor William și cu Regina Camilla.

Mai multe pentru tine...

Desigur, marii absenți au fost Regele Charles, care urmează un tratament pentru cancerul său recent diagnosticat și Prințesa de Wales, operată la nivel abdominal în ianuarie.

Prințul William era ușor îngândurat, deși a făcut tot posibilul să fie cât mai surâzător. Kate Middleton a plecat din casă odată cu el, însă Prințesa nu a coborât la Abație, ci a mers la o întrevedere personală, scrie presa britanică.

Prințesa Anne și-a făcut apariția luni pentru prima dată cu noua sa doamnă de companie, pe nume Dolly Maude.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei profimedia 1149306668 jpg
Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg