E din nou disponibil! Acest prinț european s-a despărțit de iubita lui înainte de ziua lui de naștere

Văzut ca o partidă bună, veștile despre el contrabalansează scandalul iscat de fratele lui vitreg și nerecunoscător față de Coroană.

Printesa Ingrid Alexandra, printul Haakon, Printul Sverre Magnus si Printesa Mette Marit   profimedia 0800064672 jpg

Nimeni nu se aștepta ca Prințul Sverre Magnus al Norvegiei să pună capăt relației cu frumoasa Amalie Giaever Macleod, care se integrase atât de frumos în familie și care era văzută ca o parteneră ideală pentru tânărul nepot al Regelui Harald.

Cu doar o zi înainte de împlinirea vârstei de 20 de ani, pe 3 decembrie, s-a aflat că Prințul Sverre Magnus, fiul Prințului moștenitor Haakon și al Prințesei moștenitoare Mette-Marit, s-a despărțit de iubita sa în vârstă de 19 ani. Publicul a făcut cunoștință cu ea când a fost prezentată oficial ca iubită a lui Sverre la nunta Prințesei Märtha Louise cu șamanul Durek Verrett. La eveniment au participat numeroase personalități, printre care Regele Harald și Regina Sonja. Prezența ei a stârnit unele critici când s-a aflat că era colegă de clasă cu Sverre, care avea doar 17 ani, unii critici exprimându-și îngrijorarea cu privire la expunerea ei la atenția publicului, având în vedere că era minoră.

Deși informațiile oficiale despre Prințul Sverre sunt minime, mama sa a confirmat că, după terminarea liceului, acesta s-a mutat în orașul norvegian Trondheim, unde lucrează. Ulterior s-a aflat, prin intermediul profilului LinkedIn al lui Macleod, că și ea lucra în același oraș, la galeriile de artă Galleri SG și Dropsfabrikken.

În ultimii ani, Amalie Giaever Macleod s-a integrat atât de bine în Familia Regală, încât a fost văzută chiar și în culisele unor evenimente literare ale Prințesei Mette-Marit, un subiect care o pasiona pe Macleod. Mai mult decât atât, în timpul verii, tânăra a primit o invitație de a-și petrece vacanța cu Regele Harald și Regina Sonja, alăturându-se unei tradiții familiale în care aceștia își petrec vacanța la bordul iahtului regal împreună cu cei mai apropiați membri ai familiei.

Ruptura s-a produs la Milano

La începutul anului universitar, cuplul s-a mutat la Milano, când Amalie a fost acceptată la prestigioasa Universitate Bocconi, unde au obținut diplome personalități notorii precum Casiraghi, Beatrice Borromeo și alții. „Se og Hør” notează însă că, deși cuplul cei doi s-au mutat împreună la Milano, ei locuiau în case separate. Casa Regală a clarificat la momentul respectiv că Prințul Sverre își va continua pasiunea pentru fotografie și producție audiovizuală, continuând să lucreze în cadrul companiei pe care a fondat-o.

Semnale de despărțire au apărut încă de acum câteva săptămâni, când Prințul moștenitor Haakon a zburat la Milano pentru a asista la meciul de fotbal Italia-Norvegia de la San Siro. Meciul a fost istoric, Norvegia calificându-se la Cupa Mondială pentru prima dată din 1998. Prințul Sverre Magnus a fost fotografiat în loja VIP, alături de viitorul rege, dar Amalie Macleod nu era prezentă.

Cu siguranță, sub impulsurile tinereții, dar și sub presiunea mediatică și sub influența scandalului stârnit de fratele vitreg al lui Sverre, Marius Borg, relația lor nu avea cum să reziste decât în condiții excepționale. Iar acum, nepotului Regelui Harald e din nou pe lista celor mai doriți prinți burlaci europeni.

FOTO: Profimedia, Dusan Reljin, Casa Regală norvegiană



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg