Doamna de onoare pentru care prințul a renunțat la tron! Familia a numit iubirea o nenorocire, apoi i-a dăruit perlele unei regine
Nu era prințesă și nu fusese crescută pentru a purta coroană. Ebba Henrietta Munck af Fulkila era doar doamna de onoare a viitoarei Regine Victoria a Suediei atunci când l-a cucerit pe Prințul Oscar, fiul Regelui Oscar al II-lea.

Portret al Prințului Oscar al Suediei și al viitoarei sale mirese, domnișoara Ebba Henrietta Munck, doamnă de companie a Prințesei Moștenitoare.
Prințul Oscar nu a avut consimțământul tatălui său, regele Suediei, și, ca atare, a renunțat la dreptul său de succesiune la tronul suedez și la titlul său regal, pentru iubire.
Iubirea lor a provocat un asemenea scandal, încât prințul a fost pus să aleagă între femeia dorită și locul său în Casa Regală. Oscar a ales-o pe Ebba, renunțând pentru ea la toate drepturile asupra tronului suedez.
Ebba provenea dintr-o familie a micii nobilimi, însă, în ochii dinastiei Bernadotte, nu avea rangul necesar pentru a se căsători cu un fiu de rege. După moartea tatălui său, tânăra a intrat în serviciul Prințesei Moștenitoare Victoria de Baden. Era frumoasă, rezervată și profund religioasă, departe de tiparul aventurierei care încearcă să se strecoare în Palat. Tocmai discreția ei avea să-l cucerească pe Oscar.
Cei doi s-au apropiat în 1885, în timpul unei călătorii la Amsterdam, unde prințul urma să fie consultat pentru o problemă cardiacă. Ebba o însoțea pe Victoria în calitate de doamnă de onoare, iar vizitele făcute împreună cu Oscar la biserica marinarilor norvegieni au schimbat destinul amândurora. Credința i-a apropiat, iar prințul s-a îndrăgostit de femeia care, potrivit regulilor Curții, nu avea voie să spere la mâna lui.
Când Oscar și-a anunțat familia că vrea s-o ia de soție, la Palat a izbucnit panica
Căsătoria cu o femeie care nu aparținea unei case domnitoare era privită ca o amenințare la adresa prestigiului monarhiei.
Ebba a fost îndepărtată din serviciul Curții, iar prințului i s-a impus o perioadă de reflecție de doi ani. Familia spera că distanța va răci iubirea, însă Oscar a revenit cu aceeași hotărâre: fără Ebba nu dorea viitorul pregătit pentru el.
Regele a acceptat în cele din urmă mariajul, dar a impus un preț usturător. Oscar trebuia să renunțe la drepturile sale dinastice, la titlul de Duce de Gotland și la orice pretenție la tron, atât pentru el, cât și pentru viitorii săi copii.
Frații prințului au fost obligați chiar să semneze un document prin care promiteau că nu vor urma exemplul său. La Curte se spunea cu amărăciune că regele nu mai avea patru fii, ci numai trei, fiindcă unul dintre ei se căsătorise din dragoste și fusese nevoit să plece.
Oscar și Ebba s-au căsătorit pe 15 martie 1888, la biserica St. Stephen din Bournemouth, departe de fastul Palatului Regal din Stockholm.
Regina Sofia, mama mirelui, a participat totuși la ceremonie, alături de câțiva membri ai familiei. Dacă aristocrația deplângea uniunea, populația a transformat-o într-o poveste de basm.
La plecarea mirilor, o mulțime s-a adunat în gară pentru a-i aclama pe prințul care alesese iubirea în locul privilegiilor și pe femeia pentru care acesta fusese gata să piardă totul.
Cea mai spectaculoasă revanșă a Ebbei avea să vină printr-o bijuterie
Regina Sofia i-a oferit, la un moment dat, fabulosul colier de perle al Reginei Josefina: două șiraguri formate din aproximativ 105 perle naturale, de care atârnau șapte perle mari, în formă de lacrimă, montate în diamante.
Piesa, atribuită celebrei case Nitot, predecesoarea Chaumet, ar fi provenit din colecția Împărătesei Joséphine, prima soție a lui Napoleon. Curtea nu îi permisese Ebbei să transmită mai departe drepturi asupra coroanei, dar îi așeza la gât perlele purtate de o regină.
Căsătoria lor a rezistat aproape 58 de ani și a produs o ramură nouă a familiei Bernadotte. În 1892, Oscar și Ebba au devenit Conte și Contesă de Wisborg, au avut cinci copii și s-au dedicat proiectelor religioase și filantropice.
Fiul lor Folke Bernadotte avea să intre în istorie contribuind la salvarea a mii de prizonieri din lagărele naziste. Ebba a murit în 1946, iubită până la capăt de prințul care sacrificase pentru ea un destin regal.
Nu a devenit niciodată regină, dar a câștigat ceva mult mai rar la Curțile europene: un bărbat care a preferat-o coroanei.
Foto: Profimedia

































