Eleganță estivală! Margareta a României, cu un look navy chic în grădina Palatului Elisabeta

Majestatea Sa Custodele Coroanei ne demonstrează încă o dată că îi place să se joace cu imprimeuri și a ales o nouă ținută în trend.

Majestatea Sa Margareta în dungi navy și Principele Radu la Palatul Elisabeta 2025   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (1) jpeg

Dungile nu se demodează niciodată, iar stilul navy chic este mereu pe val, mai ales în perioada estivală. Ce-i drept, nu ne așteptam s-o vedem pe Majestatea Sa Margareta adoptând o ținută atât de veselă și relaxată, dar o apreciem pentru deschiderea pe care o are față de modă și pentru cum reușește să integreze în garderoba sa regală astfel de look-uri tinerești.

Fiica Regelui Mihai a adus un pic din aerul de vacanță în grădina Palatului Elisabeta, unde a Majestatea Sa și Alteța Sa Regală Principele Radu au primit vizita absolvenților promoției 2025 a Universității Naţionale de Apărare “Carol I”. Margareta a României i-a întâmpinat cu o rochie în stil marinăresc, căreia i-a adăugat și o pată de culoare atât de necesară, o broșă sub forma unui mac roșu, care a contrastat frumos cu imprimeul alb-negru.

La rândul său, Principele Radu a purtat un costum clasic gri, dintr-un material subțire, cadrilat, căruia i-a dat o tentă vibrantă prin cravata albastră aleasă. Acesta a adresat  în numele Majestății Sale un cuvânt de bun-venit Alteța Sa Regală Principele Radu. A mulțumit, în numele participanților, rectorul universității, generalul-maior dr. Eugen Mavriș.

Începând din anul 2012, cursanții Universității Naționale de Apărare au inclus în programul lor de studii o întâlnire cu membrii Familiei Regale la Palatul Elisabeta, iar tradiția aceasta continuă an de an, neîntrerupt. De asemenea, în cursul anului trecut, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat Universitatea, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la fondare, sub domnia Regelui Carol I.

Promoția anului 2025, alcătuită din militari aflați la studii de toate gradele universitare, a primit numele “Promoția Regina Maria 150”. La Palatul Elisabeta, alături de absolvenți s-au aflat conducerea Universității și o parte a Corpului Profesoral.

FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

filmul The Tudors  foto   profimedia 0910933262 jpg
Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg