Eleganță și modernism! Majestatea Sa Margareta, o nouă lecție de distincție în prima vizită externă

Actualizat:

Ieri, cuplul regal român a plecat în prima deplasare externă de după revenirea în activitate.

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Chișinău 2025   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (2) jpeg

Se anunţă a fi o primăvară plină pentru Custodele Coroanei şi pentru Principele Consort, care au avut o pauză notabilă, ca niciodată până acum. Dar iată-i din nou veseli şi activi, aşa cum îi ştim, şi pregătiţi să efectueze chiar şi vizite peste hotare - semn că au depăşit toate problemele care i-au reţinut vreme de mai multe săptămâni de la programul lor public obişnuit.

Întremaţi şi foarte zâmbitori, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu şi-au anunţat deja prima călătorie peste hotare, de ieri ei fiind plecaţi la vecinii noştri din Republica Moldova, pentru o vizită la Chișinău, dedicată dezvoltării economice a Republicii Moldova, cooperării dintre România și țara-gazdă, precum și consolidării parcursului european al Republicii Moldova.

Astfel, ieri, Majestatea Sa și Principele Consort au zburat spre Chişinău, fiind întâmpinaţi la aeroport de Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul României în Republica Moldova, şi conduşi la Reședința de Stat, unde erau aşteptaţi de Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. A fost o revedere caldă şi prietenească de ambele părţi, întrucât credem că s-a legat o adevărată prietenie între cuplul regal român şi preşedinta statului moldovean, în baza unor relaţii diplomatice solide şi a unor vizite succesive, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti.

Pentru întâlnirea oficială, Majestatea Sa Margareta a ales un outfit alb-negru foarte elegant şi modern, format dintr-o rochie dreaptă cu detalii pe decolteu şi la mâneci, accesorizată cu un set de bijuterii cu perle, o geantă albă şi un frumos palton fără nasturi, legat în talie cu un cordon. O notă de distincţie şi de feminitate, totodată, racordată la noile trenduri. Principele Radu a optat pentru un costum albastru, cu sacou cambrat, la doi nasturi, şi un palton scurt, cu nasturi ascunşi.

La întâlnirea de duminică au luat parte şi premierul moldovean Dorin Recean, împreună cu soţia sa, Stela Recean, Inga Grosu, ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu și Emilia-Delia Drăgulescu.

Tot ieri, Principele Radu a participat la o întâlnire de presă în compania unor jurnaliști de la TVR Moldova, Agerpres, Radio France International și ViaCluj TV și a oferit un interviu, primul de anul acesta.

Combinații inedite

A doua zi, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Consort s-au întâlnit cu președinta Maia Sandu, secondați fiind de ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu, de Traian Sârcă, cancelarul Casei Majestății Sale, și de Radu Ghină, directorul Fundației Colecția Regală. În cadrul întâlnirii oficiale s-au discutat proiectele comune ale Casei Regale și ale autorităților de Stat moldovene pentru pașii următori ai Republicii Moldova către calitatea de membru al Uniunii Europene. Au fost evocate agenda externă regală, precum și inițiative în domeniul educației, al agriculturii, al dezvoltării durabile și al culturii.

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Chișinău cu Maia Sandu, 2025   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (3) jpeg

Pentru această nouă apariție oficială, Majestatea Sa Margareta a ales o foarte modernă rochie-sacou în carouri, de un gri mixat cu pantofi într-o frumoasă nuanță de muștar și un clutch asortat. O altă dovadă a deschiderii fiicei Regelui Mihai către modernism.

FOTO: Daniel Angelescu/Casa Majestăţii Sale



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg