Eleganță japoneză. Împărăteasa Masako și prințesele de la Palat au purtat mătăsurile tradiționale

Doamnele din Familia Imperială niponă au readus eleganța tradițională la evenimentul primăverii, Spring Garden Party. 

Împăratul Naruhito și Împărăteasa Masako, Prințul Fumihito Akishino, Prințesa Kiko, Prințesa Kako, Prințesa Aiko la Spring Garden Party   Agenția Imperială jpg

Pe 22 aprilie 2025, Împăratul Naruhito și Împărăteasa Masako au găzduit tradiționala petrecere imperială de primăvară în Grădina Imperială Akasaka din Tokyo. Împăratul și împărăteasa Japoniei au invitat 1.800 de invitați la Spring Garden Party, evenimentul anual organizat în aer liber în grădina Palatului Imperial. Anul acesta, pe lista invitaților s-a aflat inclusiv un jucător profesionist de golf, un dansator internațional de balet și alte persoane din lumea artistică și sportivă, pe lângă diplomați, afaceriști și diverși colaboratori ai Familiei Imperiale, sosiți împreună cu familiile lor, în semn de recunoaștere a serviciilor lor remarcabile.

Alaiul a fost deschis de cei doi monarhi, Împăratul Naruhito și Împărăteasa Masako, urmați de fiica lor, Prințesa Aiko (cea căreia îi este refuzat dreptul de a accede la tron, prin păstrarea legii salice), și de nepotul lor, Prințul moștenitor Akishino (cel desemnat deja să le urmeze celor doi la tron).

În urma lor au apărut Prințesa moștenitoare Kiko și Prințesa Kako, respectiv mama și sora viitorului împărat al Japoniei, urmate de celelalte doamne din Familia Imperială, toate îmbrăcate în kimono-uri tradiționale din mătase pictată: Prințesa Hisako, Prințesa Akiko, Prințesa Tsuguko, Prințesa Hanako, Prințesa Nobuko, Prințesa Yoko și alți membri ai familiei care au participat la Spring Garden Party 2025.

În mod deosebit, au fost admirate ținutele tinerelor prințese Aiko și Kako, care au ales mătăsuri în bleu și vernil, deosebit de elaborat lucrate. Dacă fiica Împăratului a purtat un model care evoca un ritual al mesei împărătești, verișoara sa a ales un model floral cu crizanteme albe, simbolul imperialismului nipon (nu degeaba se face referire la monarhia japoneză ca la Tronul Crizantemei).

Prințesa Aiko și Prințesa Kako la Spring Garden Party 2025 în Japonia   Agenția Imperială jpg

De altfel, se crede că aceste petreceri în grădină datează din anul 1880, când Împăratul Meiji a organizat o petrecere de vizionare a crizantemelor, atât de adorate de niponi, întrucât simbolizează perfecțiunea.

FOTO: Agenția Imperială



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William, Kate Middleton, Meghan Markle, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Sarah Ferguson 2024   Facebook jpg
Kate Middleton foto profimedia (21) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Wilhelm al II lea, profimedia 0147426088 jpg
Prințesa Astrid și Wilma   Case regală Norvegiană jpg
Jordan Bardella, liderul și președintele partidului politic francez Adunarea Națională, alături de Prințesa Maria Carolina de Bourbon Două Sicilii, Profimedia (1) jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Noua generație de burlaci regali   Emanuel, Nikolai, Sverre și Gabriel   Profimedia, Case regale jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Rania în SUA, septembrie 2026, Instagram (2) jpg
FotoJet (84) jpg
Mike și Zara Tindall, Profimedia (9) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Marta Ferri, Beatrice Borromeo și Cleopatra Von Adelsheim la Vogue World 2026   GettyImages 2296637690 jpg
Prințul Charles, Prințesa Diana  foto   GettyImages jpg