Elevi regali. Școala la Palat, între agonie și extaz: „William era popular ca un rege al balului, dar lui Harry i-a fost greu”
La Buckingham nu se numără prea mulți premianți. Prinții și prințesele britanice au avut o relație tumultuoasă cu învățătura: unii nu și-au luat examenele, alții erau tachinați oribil de colegi, iar amintirile fericite sunt prea puține ca să conteze.

Educația membrilor familiei regale britanice a evoluat de-a lungul timpului, după ce, odinioară, moștenitorii tronului și alți copii cu sânge albastru erau educați la domiciliu, de către tutori. Mai recent, însă, cu excepția Reginei Elisabeta a II-a, toți membrii familiei regale au frecventat școala, musai privată și musai de top. Ce-i drept, asta nu-i rețeta succesului pentru un elev strălucit, așa cum nici vița nobilă nu garantează rezultate bune la învățătură. Te invităm, așadar, să cunoști profilul unui elev regal, așa cum a fost el pe vremea Elisabetei, a lui Charles sau a fraților William și Harry, până-n prezent.
Prezentul în articolul nostru înseamnă începerea școlii și cea agasantă chestiune a zilei în familia Prinților de Wales: alegea liceului. Un lucru stresant pentru orice părinte, dar cu atât mai dificil atunci când elevul în cauză este Prințul George, viitorul Rege al Angliei. Nenumărate articole din presa britanică au fost dedicate chestiunii educației moștenitorului, mai ales că acesta, în vârstă de 12 ani, se pregătește să-și încheie studiile la Școala Lambrook din Berkshire. Între timp, Prinții de Wales au făcut vizite secrete la colegii și licee de elită, dar, conform surselor Palatului, zarurile sunt aruncate și „toate drumurile duc la Eton”.

Într-adevăr, sursele publicației Daily Mail susțin că Prințul George a vizitat celebrul Colegiu Eton înainte ca internatul să se închidă de sărbătorile de Paște, pentru a vedea unde va locui dacă va merge pe urmele tatălui său, anul viitor. Dacă... Pentru că nu este 100% sigur că acest legendar colegiul cu o taxă de școlarizare de 63.000 de lire sterline pe an este alesul.
Iar dacă tatăl lui, Prințul William, s-a simțit foarte bine acolo, unchiul său, Prințul Harry, a dezvăluit că a fost o alegere total greșită pentru el. Harry a scris în memoriile sale, Spare, despre dificultățile sale la școală, acolo unde a obținut un calificativ D la Geografie și un B la Arte, ocolind universitatea pentru a merge direct la Academia Militară Regală Sandhurst. Eton, spunea Harry, era „raiul băieților străluciți, așadar nu putea fi decât un purgatoriu pentru un elev foarte... nestrălucit”. Harry și-a amintit, de asemenea, de dezamăgirea simțită din cauză că fratele său mai mare, Prințul William, nu dorea să petreacă timp cu el la liceu. Vorbind cu prezentatorul TV Anderson Cooper la emisiunea 60 Minutes, Ducele de Sussex a declarat că a luat foarte personal respingerea lui William: „Propriul meu frate mi-a spus: Prefă-te că nu ne cunoaștem!”.
Până una-alta, George învață în prezent la Lambrook School, o școală aflată în apropiere de casa familiei din Windsor, alături de sora sa, Prințesa Charlotte, în vârstă de zece ani, și de fratele lui mai mic, Prințul Louis, în vârstă de șapte ani. Luna aceasta, George se va reîntoarce pentru ultimul său an aici, iar din 2026, își va continua studiile în altă parte.

George Wales, Charlotte Wales și Louis Wales, așa cum sunt cunoscuți cei trei elevi regali la școală, s-au integrat foarte ușor printre colegii lor și se pare că nimeni nu-i tratează ca pe ceva special. Cel puțin la nivel declarativ. Cunoscută pentru personalitatea sa încrezătoare, se spune că Prințesa Charlotte e o mică vedetă la școală. În 2019, fetița în vârstă de doar patru ani era deja Miss Popularitate și excela la orice, de la note, la activitățile sportive și artistice. De fapt, prințesei îi place chiar și să-și facă temele și nu ne-ar mira să aflăm că este unul dintre deștepții clasei. Fratele ei mai mare, însă, nu-i așa mare fan teme sau teste, dar e conștient de poziția lui și, în unele situații sociale, chiar profită de ea. În cartea sa „Noii membri ai familiei regale: Moștenirea Reginei Elisabeta și viitorul Coroanei”, autoarea Katie Nicholl susține că acesta își pune la respect colegii de școală, când e cazul, aducând în discuție rangul: „George știe că într-o zi va fi rege și, când se certa cu prietenii la școală, le dădea această replică uimitoare: «Tatăl meu va fi rege, așa că aveți grijă!»”. Cât despre Prințul Louis, după spusele mamei sale, Kate, acesta are o singură meteahnă: e foarte lipicios și genul care îmbrățișează pe toată lumea, chiar și în situații care impun distanțarea socială.

Când George va merge la liceu, anul viitor, tatăl lui își va aminti, probabil cu nostalgie, de zilele adolescenței lui, atunci când făcea ravagii printre puștoaice cu look-ul lui de prinț Disney. Experiența liceanului William la Colegiul Eton a fost marcată de un amestec de popularitate, dorință avidă de intimitate și presiune din cauza statutului său regal. Prințul William nu era nici vreun proscris, dar nici nu era tratat ca o celebritate intangibilă. Din informațiile apărute în presa timpurilor pare că viitorul rege a avut o experiență școlară destul de normală (pentru un prinț) și că era în general plăcut și respectat. Chiar dacă Eton a încheiat o înțelegere cu presa britanică pentru a-i oferi intimitate prințului în timp ce studia acolo, exista totuși un interes public constant, iar elevul William a trebuit să fie însoțit frecvent de gărzi de corp. Și da, atrăgea atenția. Celebrul actor Eddie Redmayne, fost coleg de clasă cu Prințul de Wales, a dat de înțeles că toți voiau să-i fie în preajmă: „Am jucat rugby cu Prințul William.
Când jucau cu el, toți voiau să-l poată placa și să spună, apoi: «L-am placat pe Prințul William!»”. Chiar și academic, William s-a descurcat bine, spre deosebire de fratele lui mai mic, Harry. Un fost coleg de clasă de-al Ducelui de Sussex, Jim, citat din The Daily Express, a mărturisit că „William era foarte bine integrat, popular ca un rege al balului, dar lui Harry i-a fost mai greu să-și găsească drumul”. Într-adevăr, pentru Prințul Harry liceul a fost greu: atât din punct de vedere academic, cât și social. S-a simțit permanent eclipsat de fratele său și distant emoțional în timpul petrecut la școală. În concluzie, anii de liceu i-au oferit lui William o platformă de dezvoltare, în timp ce experiența lui Harry - marcată de comparații și presiune - a fost una mult mai tensionată.

Mult mai traumatizat de anii săi de școală a fost Charles, care a fost chinuit, pur și simplu, în perioada de liceu. Autoarea regală Sally Bedell Smith susţine că Charles a fost mereu subevaluat de tatăl său, Prințul Philip, un tip cu o personalitate puternică. Philip era îngrijorat că moştenitorul coroanei este prea moale şi slab şi avea tendința să îl intimideze şi umilească cu atitudinea sa de tată autoritar. Mai mult, copilului Charles i-a fost foarte greu să-şi facă prieteni printre colegii de şcoală, mulţi dintre aceştia hărţuindu-l şi luându-l peste picior din cauza urechilor lui clăpăuge. Philip a mers până acolo încât a crezut de cuviință că blajinul său fiu trebuie întărit, iar pentru a reuşi acest lucru l-a trimis pe Charles, în 1962, la o şcoală-internat foarte dură din Scoţia, Colegiul Gordonstoun.

Aici, băieţii nu aveau parte doar de o experinţă academică, ci şi de una fizică, cu multe activităţi sportive pe o vreme extremă, cu scopul de a fi căliţi. Charles a rămas acolo timp de cinci ani, dar a urât total această experienţă, catalogând, peste ani, internatul ca fiind iadul pe Pământ. Din păcate pentru ambiţiile durului său tată, Charles n-a excelat la nicio activitate atletică preferată de Philip, dar a avut note bune la examenele finale.
"Kate a suferit din prima zi în această şcoală"
Din păcate, episoade de bullying descoperim și în trecutul lui Kate Middleton, o elevă care nu era protejată de statutul social, precum William sau copiii ei. Ei bine, se pare că soţia Prinţului William a devenit ţinta agresiunii colegelor sale de clasă atunci când a studiat la Downe House, un internat de fete din Berkshire, pe când actuala prințesă avea 13 ani. Biografa regală Katie Nicholl a vorbit despre calvarul neştiut al lui Kate şi despre existenţa ei deloc plăcută ca liceană. "Este o şcoală elitistă, iar ea s-a lovit acolo de o mare presiune. Multe dintre colegele ei se luptau cu probleme alimentare. Toate voiau să fie cea mai frumoasă şi cea mai fit. Kate a suferit din prima zi în această şcoală."

Nicholl a explicat că, datorită aspectului ei subţire şi înalt, Kate „s-a remarcat din motive greşite şi a fost tachinată pentru că era stângace, slabă şi cu un cap mai înaltă decât toate celelalte fete”. Kate a fost atât de nefericită la acest internat, încât, într-un final, părinţii ei au decis s-o mute la o şcoală cu o atmosferă mai plăcută, şi anume Colegiul Marlborough. Partea pozitivă din toată experiența academică a lui Kate este că, atunci când va deveni regină, ea va fi prima din istoria monarhiei britanice cu studii superioare.

Iar asta ne aduce la regretata Regină Elisabeta a II-a, care o fi fost ea înțeleaptă, muncitoare și dedicată Coroanei, dar nu și cea mai deșteaptă din punct de vedere academic. Cei care-au cunoscut-o spun că mama lui Charles muncea din greu și avea o rezistență incredibilă, luându-și liber doar două zile pe an, de Paște și de Crăciun. Dar formarea ei academică avea lacune greu de trecut cu vederea pentru un lider mondial. De fapt, Regina a primit multe critici pentru educația sa, unul dintre cei neimpresionați fiind istoricului britanic David Starkey, care a deplâns „absența oricărui fel de educație serioasă” a Reginei.
Elisabeta a fost școlarizată la Palat, împreună cu sora ei mai mică, Prințesa Margaret, într-o atmosferă care nu încuraja performanța, cu siguranță. Potrivit History Extra, Elisabeta avea lecții între orele 9:30 și 11:00, apoi își petrecea restul zilei cu activități în aer liber sau învățând să danseze, cu o „perioadă de odihnă” de o oră și jumătate. Mult mai importantă era eticheta regală, pe care aceasta a învățat-o de bunica sa, Regina Maria, consoarta Regelui George al V-lea. Se spune că Elisabeta și-ar fi dorit o educație mai formală pentru ea însăși, să experimenteze mersul la școală și orele de clasă alături de alți elevi, care să-i provoace mai mult mintea decât un tutore care n-ar fi îndrăznit să-i jignească inteligența.

Nici legendara noră a Reginei, regretata Prințesa Diana, nu era dotată din punct de vedere academic și nu deținea nici măcar o diplomă de liceu atunci când s-a căsătorit cu Charles, la doar 19 ani. Într-adevăr, Prințesa Diana a urmat cursurile unui liceu din Kent până la vârsta de 16 ani, apoi a abandonat studiile și a continuat, mai târziu, cu un semestru la Institutul Alpin Videmanette din Elveția. După ce a picat de două ori examenele de Bacalaureat, a renunțat să-și mai dorească vreo diplomă de liceu și s-a angajat ca educatoare la o grădiniță, apoi ca bonă, joburi pentru care n-ai nevoie să fii premiantă.
Dacă în trecut aristocrații învățau din mers și se căleau prin experiențe dure, azi, când intră pe poarta școlii, lasă în urmă orice rang și privilegiu și se bucură să intre în pielea unui elev oarecare, cu ghiozdan în spate și uniformă.
Foto: Getty Images, Profimedia

































