Împărăteasa și-a luat trei amanți în paralel, doar unul nu-i făcea față! A transformat nopțile de la Palat în adevărate orgii

Frumoasă, capricioasă și cu o poftă de viață care sfida convențiile epocii, Elisabeta Petrovna a Rusiei a rămas în istorie nu doar ca fiica marelui țar Petru I, ci și ca una dintre cele mai extravagante suverane ale secolului al XVIII-lea.

Elisabeta Petrovna a Rusiei, profimedia 1004680020 jpg
Foto: Profimedia.com

Ajunsă pe tron în 1741, împărăteasa nu părea dispusă să-și sacrifice plăcerile personale de dragul respectabilității imperiale.

Dimpotrivă! În jurul ei roiau bărbați tineri, chipeși și ambițioși, iar favorurile sale puteau transforma peste noapte un necunoscut într-un personaj influent.

Potrivit unor relatări istorice dezvăluite de publicația ”Russian Life”, Elisabeta ar fi întreținut simultan relații cu trei sau chiar patru favoriți, situație care alimenta gelozii și intrigi la Palatul de Iarnă!

Unul dintre bărbații care i-au cucerit inima a fost Aleksei Razumovski, un tânăr de origine modestă, remarcat pentru frumusețea și vocea sa deosebită. Fost cântăreț în corul curții imperiale, acesta a devenit iubitul privilegiat al Elisabetei și, potrivit zvonurilor epocii, chiar soțul ei secret.

Căsătoria nu a fost însă dovedită documentar

Suverana l-a răsplătit cu titluri, avere și o poziție extraordinară la curte, iar apropiații îl porecliseră sugestiv „Împăratul Nopții”. Numai că devotamentul lui Razumovski nu a împiedicat-o pe Elisabeta să se lase sedusă și de alți bărbați. Pentru ea, afecțiunea unui favorit nu excludea apariția următorului, iar dragostea și privilegiile imperiale se amestecau într-un joc periculos.

Printre cei care au intrat în grațiile împărătesei s-a numărat Ivan Șuvalov, un tânăr aristocrat cu aproximativ două decenii mai mic decât ea, devenit ulterior unul dintre cei mai influenți oameni de la curte.

Dar povestea nu se oprește aici

În jurul anului 1750, numele lui Nikita Beketov, un ofițer atrăgător, și al cântărețului Kacenovski au fost asociate cu cercul favoriților imperiali. În memoriile sale, Ecaterina cea Mare a evocat dificultatea Elisabetei de a împăca orgoliile mai multor bărbați care se bucurau de atenția ei.

Astfel s-a născut imaginea unei împărătese care nu se mulțumea cu un singur amant și care trebuia să gestioneze nu doar treburile unui imperiu, ci și rivalitățile propriilor favoriți.

Viața de la curtea Elisabetei era, oricum, un spectacol permanent

Împărăteasa adora balurile mascate, dansul, muzica, costumele extravagante și petrecerile care se prelungeau până târziu în noapte.

La celebrele baluri ale „metamorfozelor”, bărbații erau obligați să poarte haine femeiești, iar femeile să apară îmbrăcate în costume masculine!

Elisabeta însăși adora să poarte uniforme militare și pantaloni mulați, fiind convinsă că silueta sa impunătoare arăta spectaculos în asemenea ținute.

Și mai savuros este contrastul dintre libertățile pe care și le permitea suverana și moralitatea pe care o pretindea supușilor săi.

Deși propria viață sentimentală alimenta bârfele aristocrației, Elisabeta susținea reguli stricte privind decența publică.

În timpul domniei sale au fost impuse restricții privind folosirea în comun a băilor publice de către femei și bărbați, iar separarea sexelor era cerută inclusiv în anumite instituții de detenție.

Împărăteasa care își putea permite să jongleze cu mai mulți favoriți considera, așadar, că oamenii obișnuiți trebuiau feriți de tentații. O contradicție care spune multe despre privilegiile absolute ale monarhilor din acea vreme.

Elisabeta Petrovna a murit în 1762, la 52 de ani, lăsând în urmă o curte strălucitoare, o garderobă legendară și povești amoroase care continuă să fascineze.

Domnia sa a însemnat însă mai mult decât aventuri sentimentale: a sprijinit dezvoltarea artelor, a teatrului și a educației, iar în timpul ei au fost întemeiate Universitatea din Moscova și Academia Imperială de Arte din Sankt Petersburg.

Cu toate acestea, imaginea împărătesei înconjurate de amanți a supraviețuit secolelor

Cât adevăr și câtă exagerare există în relatările despre apetitul său erotic rămâne o întrebare deschisă. Cert este că Elisabeta a refuzat să trăiască după regulile impuse altor femei, iar bărbații care îi cucereau atenția puteau câștiga nu doar accesul în dormitorul imperial, ci și putere, avere și prestigiu.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Harry şi Meghan FOTO Profimedia
Regina Mary a Danemarcei, super stylish, GettyImages (1) jpg
Prințesa Mette Marit și fiul ei, Marius Borg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol   profimedia 1110444995 jpg
Kate și William GettyImages 2212057455 jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, Profimedia (1) jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Principesa Ileana, Regina Maria, Principele Nicolae, Regele Carol al II lea, Regele Alexandru I al Iugoslaviei, Regina Maria a Iugoslaviei, Principele Mihai, Arhiducele Anton al Austriei, Regina Elisabeta, Peleș, 1933-Casa Regală
Regele Charles în Antigua și Barbuda profimedia 1148371419 jpg
Kate în alb, Profimedia (4) jpg
Rania și Rajwa (2) jpg
Isabelle Huppert a jucat o pe Alphonsine Plessis în Doamna cu camelii (1983), profimedia 0473353123 jpg
Regina Victoria   profimedia 0214206946 jpg
Anmer Hall, Printul William, Kate Middleton, foto Pinterest jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
Regina Sofia a Spania la nunța Prințesei Teodora a Greciei Foto Getty Images (5) jpg
Principele Nicolae și Ioana Doletti foto Historia webp
Nunta regală dintre Prințesa Maria Immaculata de Liechtenstein și Zurab Dzidziguri   Instagram jpg