„Exil regal” de lux. Cum își petrece zilele de unul singur prințul repudiat al Palatului Buckingham
De la arestarea sa din 19 februarie, Andrew Mountbatten-Windsor nu mai iese din casă. Muick și Sandy, dragii corgi ai Elisabetei a II-a, sunt ultimii care îl mai suportă.
Pe domeniul Sandringham, acolo unde liniștea are parfum de iarbă udă și de tradiție aristocratică, Andrew Mountbatten-Windsor își trăiește „exilul” într-o formă paradoxală: izolat, dar înconjurat de confort. Wood Farm, casa în care locuiește acum, nu este o închisoare, ci o reședință rurală elegantă, parte a moștenirii regale. Un refugiu forțat, dar totuși privilegiat.
De la arestarea sa din 19 februarie, fostul prinț Andrew nu mai iese din casă. Nu pentru că nu ar putea, ci pentru că nu mai are unde să meargă. Singurii care îi mai sunt alături sunt Muick și Sandy, ultimii câini corgi ai mamei sale, Regina Elisabeta a II-a. Ei sunt moștenirea afectivă a mamei sale, dar și singurele ființe care nu l-au abandonat.
Cei doi câini, dăruiți reginei în 2021, au ajuns acum să fie martorii tăcuți ai unei decăderi lente. Sarah Ferguson, fosta soție, nu l-a urmat în exil, ba chiar l-a abandonat, deopotrivă cu câinii. Angajații de la Wood Farm refuză să-l servească. Doar agenții de securitate îi mai intră în casă, aducându-i bere și paste instant - un meniu care contrastează grotesc cu opulența trecutului.
Și totuși, luxul rămâne: domeniul regal, camerele luminoase, liniștea câmpurilor, libertatea de a se plimba oricând pe proprietate. Dar Andrew o face mai mult dimineața și seara, pe timpul zilei el stând mai mult în fața televizorului și urmărind compulsiv seriale, ca și cum ar încerca să-și anestezieze prezentul.
Călăria, pasiunea moștenită de la Regina Elisabeta a II-a, i-a fost interzisă de Regele Charles al III-lea - nu din răutate, ci pentru a evita imagini care ar putea inflama opinia publică.
În curând, Andrew se va muta la Marsh Farm, o casă mai mică, fără grădină, la doar 300 de metri distanță. Un downgrade simbolic, nu material. Dar trebuie să înțelegem un lucru: pentru un prinț căzut în dizgrație, exilul nu înseamnă lipsuri, ci absenț -: de statut, de respect, de companie. Luxul a rămas, dar nu-i mai folosește la nimic.
