Faceţi cunoştinţă cu nepotul necunoscut al Reginei Elisabeta!

Actualizat:
The Queen Attends The State Opening Of Parliament jpeg

La casa regală britanică nu este vorba doar despre Prinţii William şi Harry, ci şi de nişte verişori de-ai lor mai depărtaţi şi care nu ţin cont foarte mult de cutumele regale. Ştiţi ce se întâmplă? Cu cât eşti mai departe pe linia de succesiune la tron, cu atât nu te ia nimeni la ochi dacă postezi poze topless pe Instagram.

Este vorba despre Arthur Chatto, fiul în vârstă de 18 ani al nepoatei Reginei Elisabeta, Lady Sarah Chatto, al 23-lea în succesiunea la coroana britanică. Fără nicio şansă, cu alte cuvinte. Arthur este nepotul regretatei Prinţese Margaret, sora Reginei Elisabeta, care a murit în 2002 şi a lăsat în urmă doi copii, printre care şi pe Lady Sarah Chatto.

image

Şi când te gândeşti că acest tânăr care se dă în vânt după pozele sexy în care poartă doar boxeri Calvin Klein avea, odată, rol de paj pe la diferite ceremonii regale, într-o anumită ocazie din 2012 fiind văzut purtând trena reginei.

Arthur, în 2010, alături de părinţii lui

Altfel, nepotul regal este mare fan al sporturilor outdoor şi se dă în vânt după scufundări şi escaladă.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg