Familia Regală greacă intră în 2025 cu un nou statut, după 30 de ani de respingere la Atena

Actualizat:

Pavlos al Greciei a reușit ceea ce nici tatăl său, regretatul rege Constantin, nu a putut obține.

Marie Chantal cu Pavlos al Greciei și Familia Regală a Greciei de Crăciun 2024   Instagram jpg

2025 se arată deja a fi un an fabulos pentru Familia Regală greacă, care intră în acest nou an cu un alt statut. Și asta pentru că, după 30 de ani de respingere la Atena, Pavlos al Greciei a reușit ceea ce nici tatăl său, regretatul rege Constantin, nu a putut obține. Din păcate, vestea vine la doi ani după moartea ultimului monarh al elenilor. Și cât s-ar fi bucurat Regele Constantin să trăiască acest moment, acela al încheierii complete a durerosului exil.

E vorba despre redobândirea cetățeniei grecești, pe care membrii Familiei Regale au primit-o pe final de an 2024. Biroul privat al familiei a făcut marele anunț pe 23 decembrie: „Este cu profundă emoție că, după treizeci de ani, deținem din nou cetățenia greacă. Legea din 1994 ne-a privat de cetățenie, făcându-ne apatrizi, cu tot ceea ce implică acest lucru în ceea ce privește drepturile individuale și o mare suferință emoțională”, se arată în anunț.

Ultimul rege al Greciei, Constantin al II-lea, care a murit pe 10 ianuarie 2023, a urcat pe tron în 1964 și a domnit până în 1973. În 1974 a avut loc un referendum privind viitorul monarhiei grecești, care a pus capăt „democrației încoronate a Greciei”.

„Tatăl nostru și familia noastră au respectat pe deplin rezultatul referendumului din 1974”, a afirmat Familia Regală în declarația sa recentă. „Cu toate acestea, prevederea legii din 1994 privind cetățenia, un rezultat al statutului politic de la acea vreme, nu a fost demnă de un fost șef al statului grec și de o instituție care a servit țara cu credință. Trecerea în neființă a tatălui nostru a marcat sfârșitul unei ere”.

„Condiția prealabilă pentru restabilirea cetățeniei noastre a fost declararea unui nume de familie, astfel, l-am ales pe cel ales de defunctul nostru unchi, Michel De Gréce, care era singurul familiar pentru noi, deoarece familia noastră nu a purtat niciodată un nume de familie”, continuă declarația. „În timpul anilor în care am fost privați de cetățenia noastră, am fost conduși de datoria și onoarea de a ne servi țara cu loialitate și devotament de oriunde ne-am afla, cu toate mijloacele noastre. Aceleași principii vor continua să ghideze cursul familiei noastre.”

Marie Chantal cu Pavlos al Greciei, Prințesa Olympia, Prințul Aristides, Prințul Odiseas și Achi   Instagram jpg

Familia Regală a Greciei și-a reprimit cetățenia greacă

Potrivit publicației „The Greek Herald”, cetățenia a fost acordată unui număr de 10 membri ai Familiei Regale, inclusiv celor cinci copii ai regretatului rege - Prințesa Alexia, Prințul moștenitor Pavlos, Prințul Nikolaos, Prințesa Theodora și Prințul Philippos - și cinci dintre nepoții săi. Potrivit oficialilor, aceștia au semnat o declarație de recunoaștere a guvernului republican și au adoptat numele de familie „De Grece”, care în traducere înseamnă „al Greciei”.

Din păcate, bucuria redobândirii statutului de cetățeni este umbrită de aniversarea amară a doi ani de la trecerea în neființă a patriarhului familiei. De atunci, Regina Anne-Marie a trăit mai mult în țara sa natală, Danemarca, alături de surorile sale, venerabila Regină Margrethe a II-a și Prințesa Benedikte.

Cât despre Pavlos al Greciei, soția sa, Marie-Chantal, și copiii lor, aceștia trăiesc între Paris, Londra și New York, urmând probabil să-și caute acum și o reședință la Atena. „Pace, iubire, fericire, soare și sănătate în 2025!” este ceea ce ne transmite Marie-Chantal via Instagram, alături de familia ei reunită de Revelion.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sarah Ferguson 2024   Facebook jpg
Kate Middleton foto profimedia (21) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Wilhelm al II lea, profimedia 0147426088 jpg
Prințesa Astrid și Wilma   Case regală Norvegiană jpg
Jordan Bardella, liderul și președintele partidului politic francez Adunarea Națională, alături de Prințesa Maria Carolina de Bourbon Două Sicilii, Profimedia (1) jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Noua generație de burlaci regali   Emanuel, Nikolai, Sverre și Gabriel   Profimedia, Case regale jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Rania în SUA, septembrie 2026, Instagram (2) jpg
FotoJet (84) jpg
Mike și Zara Tindall, Profimedia (9) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Marta Ferri, Beatrice Borromeo și Cleopatra Von Adelsheim la Vogue World 2026   GettyImages 2296637690 jpg
Prințul Charles, Prințesa Diana  foto   GettyImages jpg
Meghan Markle Lilibet Instagram png