Fanii familiei regale, uluiți de noua fotografie cu Prințul Louis! Toți au observat un lucru neașteptat

Fotografia a fost distribuită recent, chiar de de Prințul și Prințesa de Wales.

Prințesa Kate și Prințul Louis, Wales, GettyImages (1) jpg
Foto: Profimedia

Nici în familia regală britanică nu a fost ignorată celebrarea sărbătorii de Halloween.

Odată cu Halloween-ul de sâmbătă, mulți oameni din întreaga lume au sărbătorit, fie la o petrecere, fie la colindat sau pur și simplu vizionând filme de groază acasă. Printre cei care au sărbătorit se crede că s-au numărat Prințul și Prințesa de Wales, alături de cei trei copii ai lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Kate, William, George, Charlotte și Louis de Wales, Paște 2026, Profimedia (1) jpg
Foto: Profimedia

Chiar dacă viitorii rege și regină britanici nu au distribuit nicio fotografie recentă cu modul în care au marcat această sărbătoare foarte populară a spiritelor, au distribuit totuși o imagine specială.

Este vorba de o fotografie cu Prințul Louis, acum în vârstă de opt ani, făcută de mama sa, Prințesa Catherine, când avea doar un an.

Și vai, cât de adorabil poate fi mezinul regal.

Fotografia, distribuită pe rețelele de socializare, îl înfățișa pe micul prinț atingând un dovleac cu un zâmbet larg pe față. În descriere, se arăta: „Halloween fericit! Prințul Louis, în vârstă de 1 an, fotografiat de Prințesa de Wales.”

Fotografia i-a încântat pe fanii familiei regale, mulți reflectând asupra a cât de repede a crescut tânărul prinț. De asemenea, i-a lăsat pe mulți fani uimiți, deoarece toți au observat un lucru special la imagine.

Prințul Louis foto Instagram
Foto: Instagram

Este vorba de cât de mult semăna Prințul Louis cu fratele său mai mare, Prințul George, acum în vârstă de 13 ani, când acesta avea o vârstă similară.

Un fan al familiei regale a scris pe X: „O, Doamne, aș fi putut jura că era Prințul George! Ce surpriză minunată. Halloween fericit!”

Și e adevărat, imaginile cu George susțin cele spuse de internauți.

George mic vs George la 13 ani jpg
Foto: Profimedia
Mai multe pentru tine...

Un altul a comentat: „Sincer am crezut că e Prințul George!!”. Altcineva a scris: „OMG, am crezut că e George! Halloween fericit!”

Un alt fan a menționat și el: „Seamănă atât de mult cu George.”

Nu se știe cum au petrecut de Halloween anul acesta, dar în trecut se știe că se bucurau de ieșiri tematice. Când cei trei copii erau mai mici, iar familia locuia la Palatul Kensington, au fost văzuți odată de Halloween prin cartier, la colindat.

Familia a fost văzută la porțile unei case pe camerele de supraveghere, George, Charlotte și Louis costumați pentru această ocazie. Cu o altă dată, s-a relatat că Catherine a fost văzută la un supermarket cu cei mari, George și Charlotte, căutând costume de Halloween.

Și chiar dacă au crescut copiii, cu siguranță au petrecut, în manieră mai discretă, de data aceasta. Mai ales pentru că statutul este altul acum: Kate și William respectă protocolul având în vedere că sunt cei care urmează la tron.

Foto: Profimedia & Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Regina Sonja la Malaga, Profimedia (1) jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg