Fără precedent! Nepotul Regelui Mihai a forţat uşa casei Majestăţii Sale şi a agresat fizic 3 persoane

Actualizat:
nicolae rege jpeg

La o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtăşanie de la trimisul ÎPS Mitropolitul Iosif, nepotul acestuia, respectiv Nicolae Medforth-Mills, s-a prezentat la domiciliu Majestăţii Sale pentru a-l vizita. Din păcate, fiind decăzut din drepturi, accesul nu i-a fost permis. De aici şi până la un incident violent n-a fost decât un pas.

Regele Mihai şi nepotul său, pe vremea când nu era decăzut din drepturile regale

Potrivit unui comunicat de presă emis chiar de către biroul de presă al Majestăţii Sale Regele Mihai 1, Nicolae Medforth-Mills a intrat într-o altercaţie fizică şi verbală cu trei persoane aflate în slujba Regelui Mihai, după ce accesul în domiciliu i-a fost respins. ”În seara de marţi, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestăţii Sale Regelui, la reşedinţa din Elveţia. Dl Medforth-Mills a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestăţii Sale.

Dl Medforth-Mills a agresat fizic şi verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forţeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-şi vadă nepotul, lucru adus la cunoştinţă dlui Medforth-Mills în repetate rânduri.

Citeşte şi:

Fostul Principe Nicolae, îndurerat la catafalcul Reginei Ana VIDEO

Fostul Principe Nicolae: „Nu voi intra în acest joc murdar”

La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-şi facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală şi că vor lua în discuţie la instituţia lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege.”, se arată scris în respectivul comunicat de presă emis de Biroul de presă al Majestăţii Sale.

Ca urmare a celor întâmplate, Casa Majestăţii Sale a înaintat o plângere la poliţia elveţiană.



Recente pe Ok! Magazine

Edward John Spencer, tatăl Prințesei Diana, cu Regina Elisabeta a II a la nunta Dianei cu Charles   profimedia 0048779835 jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
4 printesa diana si john travolta 3 jpg jpeg
Prințesa Charlene de Monaco în alb și negru la Octombrie Roz   Palatul Princiar jpg
Regele Haakon, Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra a Norvegiei, Profimedia (1) jpg
Prințesa Mette Marit și fiul ei, Marius Borg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol   profimedia 1110444995 jpg
Daniel Ducruet și Stephanie de Monaco GettyImages 1319064281 jpg
Nunta Prințesa iordaniana  Aisha (4) jpg
Cora Pearl  Profimedia png
Meghan și Harry, GettyImages 1026697240 jpg
Prințul Carl Philip al Suediei e tot mai activ   Casa Regală suedeză jpg
Regina Mette Marit și Regele Haakon la nunta lor profimedia 0069160664 jpg
Prințesa Charlene de Monaco Prințul Albert și președintele Italiei Facebook2 jpg png
Prințesa Charlene de Monaco și Gabriella profimedia 1140035173 jpg
FotoJet (88) jpg
Meghan Markle GettyImages 1178314752 jpg
moza jpg
Marius Borg   profimedia 1132847087 jpg