Femeia care era să răstoarne un regat a făcut o mișcare surprinzătoare. Unde a fost văzută presupusa amantă a regelui danez

Povestea lor a fost făcută publică în noiembrie 2023 și a fost unul dintre cele mai mari scandaluri mondene din jurul familiei regale daneze.

Pe 25 octombrie 2023, viitorul Rege Frederik al Danemarcei a fost fotografiat la Madrid împreună cu o femeie blondă, pe numele ei Genoveva Casanova, o personalitate mondenă mexicană foarte cunoscută în Spania.

Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg

După ce aceștia au fost văzuți plimbându-se prin parcul El Retiro, vizitând împreună o expoziție și luând cina, au fost fotografiați în jurul orei 1 noaptea, mergând împreună spre locuința Genovevei. Partea cea mai scandaloasă a urmat a doua zi dimineață, când Frederik a fost fotografiat ieșind din apartamentul ei cu bagajul personal și îndreptându-se spre aeroport. Revista Lecturas, care a intrat în posesia pozelor de paparazzi, a susținut că regele își petrecuse noaptea acolo.

Evident că dezvăluirea a produs o criză la Palatul danez, iar soția lui Frederik, actuala Regină Mary a fost la un pas de divorț, așa cum ar face orice femeie care ar descoperi că este înșelată. Numai că statului ei nu-i permitea să facă acest pas, iar staff-ul regal a convins să aleagă datoria. Rezolvarea crizei a venit rapid. Câteva luni mai târziu, în ianuarie 2024, Frederik a devenit rege al Danemarcei, după abdicarea mamei sale, Margrethe II, iar Mary a devenit regină-consoartă.

Regele Frederik si Genoveva Casanova  jpg

Au trecut anii, uitarea s-a lăsat peste acest scandal, iar presupusa amantă, Genoveva Casanova, a făcut tot ce-a ținut de ea pentru a dispărea din atenția publică. În martie 2026, presa spaniolă relata că aceasta și-a părăsit apartamentul din Madrid și s-a mutat în Mexicul natal, în principal pentru a fi aproape de părinții ei și pentru a se îndepărta de atenția presei spaniole.

Genoveva Casanova martie   Instagram (1) jpg

În prezent, existența ei din Mexic este mult mai discretă. Locuiește retrasă și nu participă nici la evenimente mondene, dar merge periodic la Londra, acolo unde locuiesc gemenii ei, Luis și Amina. Tatăl acestora este Cayetano Martínez de Irujo, aristocrat spaniol și unul dintre fiii defunctei Ducese de Alba, Cayetana Fitz-James Stuart.

Între timp, Genoveva a trecut printr-o cumpănă familială. Tatăl ei, Larry Casanova, a murit pe 20 mai 2026, la câteva luni după ce aceasta se întorsese în Mexic. Acesta a lucrat ca dresor de animale pentru producții cinematografice și de televiziune, iar Genoveva a putut fi alături de el până la sfârșit. 

După furtuna pe care a trăit-o în 2023, Genoneva proiectează azi imaginea unei femei care s-a întors acasă, la familie, și încearcă să trăiască departe de tabloide.

Foto: Profimedia, Getty Images, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg
Ebba Henrietta Munck și Prințul Oscar al Suediei, profimedia 0117372610 jpg
Kate Middleton Prințul William GettyImages 2274547865 jpg