Femeia de dinainte de Letizia. Norvegianca pe care Felipe a iubit-o mult, dar nu era potrivită ca regină

Regele Felipe al Spaniei este căsătorit de 20 de ani cu Letizia, mariaj din care au provenit două fiice superbe, Leonor și Sofia.

Înainte ca suveranul să-i spună DA, în 2004, jurnalistei Letiziei Ortiz, acesta a avut parte de o serie de iubiri mai mult sau mai puțin intense, toate comentate detaliat în presa acelor vremuri.

Felipe și Letizia și fosta iubită Eva Sannum jpg

Cine a fost, așadar, femeia de dinaintea Reginei Letizia, acea iubită care era cât pe ce să ajungă la altar cu cel mai dorit burlac din Spania?

Ei bine, modelul norvegian Eva Sannum a fost ultima care i-a cucerit inima, înainte ca Letizia să-l pretindă definitiv. Cu tânăra nordică, pe atunci Prințul Felipe a avut cea mai lungă și mai controversată relație a sa. Se vorbea chiar că aceștia că vor ajunge la altar, dar spaniolii nu au fost de acord cu originea nordică a viitoarei lor regine.

Povestea Evei și a lui Felipe a început în vara anului 1997, când cei doi s-au întâlnit la o petrecere la Oslo, organizată de Prințul Haakon al Norvegiei. Câteva luni mai târziu, Eva s-a mutat la Madrid pentru a lucra într-o agenție de modeling ce aparținea unui prieten de-al lui Felipe, în timp ce-și continua studiile în comunicare.

Din acel moment, cei doi au început să se întâlnească în secret. Doi ani mai târziu, aceștia apăreau pe coperta revistei „Hola”, fiind fotografiați îmbrățișați în vacanță la Taj Mahal.

Casa Regală spaniolă n-a fost deloc fericită cu această relație a lui Felipe, lucru care s-a repetat și în cazul Letiziei, întrucât Juan Carlos și Sofia nu acceptau femei de rând în familia regală. 

Felipe și Letizia și fosta iubită Eva Sannum Hola jpg

În plus, relația lor a fost marcată de un scandal legat de fotografiile topless pe care le făcuse iubita prințului, care obișnuia să pozeze în lenjerie intimă. După patru ani lungi și intenși, Felipe a încheiat, în sfârșit, relația cu Eva, care lucrează în prezent drept consultant în comunicare și locuiește la Oslo, declarându-se fericită că trăiește în anonimat și n-a ajuns regină.

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg