Fiicele Regelui Mihai par că au întinerit peste noapte! Sunt elegante și mai slabe ca oricând

Principesa Sofia și Principesa Maria au avut o apariție inedită la București, reprezentând Casa Regală într-un moment important.

Principesa Maria și Principesa Sofia la Nunțiatura Apostolică din București   Dan Rădulescu, Casa Majestății Sale (5) jpg

Cu Majestatea Sa Margareta și Principele Radu aflați în cealaltă parte a țării, tocmai la Oradea, Casa Regală a fost reprezentată de celelalte două fiice ale Regelui Mihai, Principesa Sofia și Principesa Maria.

Cele două surori mai mici ale Custodelui Coroanei au mers la Nunțiatura Apostolică din București, unde au adus un omagiu celui care a fost Papa Francisc. Altețele Lor Regale Principesa Sofia și Principesa Maria au reprezentat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei când au semnat în Cartea de condoleanțe deschisă în memoria Sanctității Sale, decedat pe 21 aprilie 2025, chiar în a doua zi de Paște.

Îmbrăcate amândouă în straie de doliu, cele două principese par mai slabe decât le-am văzut vreodată, căci rochiile purtate de ele au accentuat efectul optic al acelor siluete oricum tot mai subțiri. Iar acest nou look al lor le face să pară și că au întinerit peste noapte.

Deși vorbim despre un eveniment trist și de o atmosferă sobră și austeră, nu putem să nu remarcăm faptul că Principesa Sofia a arătat foarte stylish în rochia sa neagră tip cămașă, prinsă în talie cu o centură lată cu cataramă și cu revere în en coeur. Pantofii negri escarpin din piele întoarsă și lănțișorul de aur cu crucifix au fost o accesorizare potrivită în contextul dat.

De cealaltă parte, Principesa Maria a purtat o rochie neagră etui cu un bolero deasupra, care i-a alungit frumos alura. Aceasta a avut o geantă plic, pantofi înalți din piele, o broșă și un set de bijuterii tot din aur. Totodată, am remarcat și micile tatuaje pe care le are din tinerețe deasupra gleznei și la încheietura mâinii - ceea ce spune multe despre spiritul său rebel și ludic de odinioară și care o apropie atât de firesc de tineri.

Fiicele Regelui Mihai au notat în cartea de condoleanțe același mesaj comunicat public și de Majestatea Sa Margareta, semnându-l fiecare mai jos.

FOTO: Dan Rădulescu/Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg