Fiul de culoare al lui Albert de Monaco a vorbit în premieră despre relația cu tatăl său

Într-un interviu publicat de revista „Point de vue”, Alexandre Grimaldi a vorbit despre viața sa și despre relația pe care o are cu frații săi, Jacques și Gabriella.

Alexandre Grimaldi, fiul Prințului Albert de Monaco și al lui Nicole Coste, s-a destăinuit în paginile publicației „Point de vue” despre relația pe care o are cu celebrul său tată.

Albert de Monaco a cunoscut-o pe Nicole Coste în 1997, când aceasta era însoțitoare de zbor la Air France și se îndrepta spre Coasta de Azur. Printre pasageri se afla și prințul, care a căzut sub vraja tinerei și i-a cerut numărul de telefon. Între cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste, iar pe 24 august 2003 s-a născut Alexandre Stéphane Grimaldi. După un test ADN pentru confirmarea paternității, Prințul Albert al II-lea de Monaco și-a recunoscut fiul doi ani mai târziu, pe 6 iulie 2005.

În 2022, Alexandre Grimaldi a adoptat numele de familie al tatălui său ca unic nume de familie. „Pe tatăl meu îl cheamă Grimaldi, așa că este logic ca eu să îi port numele.” În interviul acordat revistei „Point de vue”, tânărul a dezvăluit importanța acestei alegeri în viața sa: „Un lucru este sigur: astăzi sunt un om fericit. Sunt transparent și sincer cu voi". 

Alexandre Grimaldi, fiul lui Albert de Monaco cu stewardesa Nicole Coste    Instagram (1) jpg

Născut în afara căsătoriei, Alexandre nu va avea niciodată aceleași drepturi cu copiii Prințesei Charléne, dar ține să puncteze un lucru: „Nu sunt "ilegitim", pentru că atunci când m-am născut, niciunul dintre părinții mei nu era implicat într-o altă căsătorie și nu au comis adulter. Este insultător să folosești acest cuvânt", a declarat cel de-al doilea copil al prințului moștenitor. „Din punct de vedere cultural, iei numele tatălui tău atunci când ești recunoscut de la naștere. Eu am fost recunoscut de bunăvoie când eram bebeluș, și nu de către un judecător sau de către presă, care l-a forțat să o facă!”

De-a lungul discuției, Alexandre Grimaldi face numeroase referiri la tatăl său, Albert de Monaco, în special atunci când vorbește despre cariera sa profesională. Tânărul vorbește despre dorința sa de a deveni model înainte de a se răzgândi, în special din cauza Covid și a statutului tatălui său: „A apărut Covid și am sfârșit prin a-mi pierde interesul (...) Tatăl meu este prinț și șef de stat, așa că nu mă pot imagina mergând pe un podium. [...] Tatăl meu este în inima mea, la fel ca și mama mea. Amândoi sunt părinți grijulii.”

Pe lângă faptul că are o relație bună cu tatăl său, Alexandre Grimaldi este, de asemenea, foarte apropiat de sora sa mai mare, Jazmin Grace. „Este sora mea mai mare și o iubesc, la fel cum îi iubesc pe cei doi frați mai mari din partea mamei mele. Cu toții ne înțelegem foarte bine, iar Jazmin este, de asemenea, foarte apropiată de unul dintre cei doi frați ai mei, cu care împarte și ea aceeași dată de naștere. Avem o relație bună, în ciuda faptului că locuim în țări diferite.”

În ceea ce îi privește pe cei doi copii mai mici ai lui Albert al II-lea, gemenii Jacques și Gabriella, Alexandre Grimaldi recunoaște cu ușurință că nu împarte „jucăriile" din cauza diferenței de vârstă, dar că este „foarte atașat de ei". O frumoasă familie mixtă.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg