Fost bucătar regal, detalii surprinzătoare despre planurile familiei regale de Anul Nou, la Sandringham

Actualizat:

Regele Charles și Regina Camilla îi vor cinsti pe oaspeți cu un „prânz simplu”, după ce se vor întoarce de la slujba de la Biserică, ținută și de data aceasta, ca de Crăciun, la Sfânta Maria Magdalena.

Charles și Camilla de Crăciun, Getty (1) jpg

De Crăciun, și-au încântat supușii cu tradiționala paradă regală de după slujbă. Monarhul și soția sa nu au plecat nici acum de la Sandringham, reședința regală din Norfolk unde se petrec sărbătorile de iarnă.

Festivitățile nu s-au încheiat încă pentru Regele Charles și soția sa, Regina Camilla, scrie publicația mondenă Hello!.

Cuplul regal și-a întâmpinat cei mai apropiați membri ai familiei la Sandringham în Ajunul Crăciunului, ocazie cu care au făcut schimb de cadouri simbolice, au mers la slujbă și au luat prânzul și cina în ziua de Crăciun. Însă obiceiurile regale nu s-au încheiat odată cu Crăciunul, căci și Anul Nou va fi întâmpinat în aceeași locație, iar luni dimineață vor merge din nou la slujba de la biserică, de Anul Nou.

De data aceasta însă, nu mai există aceeași amploare. La Sandringham, pe 1 ianuarie, Regele Charles și Regina Camilla se vor bucura de un prânz „simplu” la reședința lor.

Fostul bucătar regal Darren McGrady a dezvăluit pe Instagram meniul pe care l-a pregătit pentru regretata Regina Elisabeta în 1990.

”Iată în ce constă un prânz simplu de Anul Nou la Sandringham pentru familia regală britanică”, a scris el alături de meniul care detalia ce a savurat familia regală la 1 ianuarie 1990. Prânzul a inclus meniuri cu carnea de curcan pregătită pentru Crăciun, varză de Bruxelles, cartofi copți și salate, iar la desert budincă din prune flambate, cu cremă de coniac. Elegant și rafinat!

Darren McGrady a fost bucătar regal al regretatei Regine Elisabeta, al Prințesei Diana și al prinților William și Harry timp de cincisprezece ani.

Chef Darren McGrady, Getty jpg

El știe foarte bine preferințele Altețelor regale, dar și rutinele de Sărbători.

Tot el a dezvăluit ce ospețe de Crăciun se organizează. Mai ales cina de Crăciun, care este o adevărată paradă gastronomică, ce include 20 de feluri de mâncare, delicatese care întrunesc cele mai înalte standarde regale: sunt bio, sunt preparate delicios de bucătarii talentați și sunt acompaniate, desigur, de băuturi rafinate.

Anul trecut, Regele Charles și Regina Camilla au reluat tradițiile la Sandringham după doi ani, căci regretata Elisabeta nu a mai putut organiza Crăciunul în Norfolk în 2020 și 2021, ci acesta s-a ținut la Castelul Windsor.

Foto: Getty Images și Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles Prințul William și Kate colaj getty images jpg
Regina Rania si familia foto Facebook jpg
Prințul William și Kate Middleton profimedia 1115754988 jpg
Prințul Hisahito versus Prințesa Aiko   FOTO Profimedia jpg
Regina lui George al IV lea, Caroline, anterioara  Prințesă Caroline Amelia Elisabeta, 1768   1821, fiica lui Carol, Duce de Brunswick Wolfenbüttel, Profimedia 1016677220 jpg
Prințesa Diana   1134215695GettyImages 1134215695 jpg
Prințul Al Hussein bin Abdullah II, Prințesa Rajwa, Regina Rania profimedia 0762485462 jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Regele Carl al XVI lea Gustaf, Prințul Daniel, Regina Silvia și Prințesa Victoria a Suediei la ceremonia de decernare a Premiilor Nobel 2025, GettyImages (2) jfif
Prințul Abdul Malik și Dayangku Raabi'atul 'Adawiyyah Pengiran Haji Bolkiah, profimedia 0238406639 profimedia 0238408690 jpg
Prințesa Rajwa și Prințul Moștenitor Al Hussein, Foto Instagram (7) (1) jpg
Prințul Abdul Mateen al Bruneiului face fitness și promovează sportul   FOTO Instagram jpg
Prințesa Basmah bint Saud GettyImages 506536956 jpg
Regele dansează, un film despre viața lui Ludovic XIV, Profimedia (2) jpg
Șeica Moza bint Nasser   profimedia 0093181607 jpg
Marius Borg   profimedia 1110434769 jpg
Charlene și Albert de Monaco foto Facebook2 jpg
Regina Elisabeta I a Angliei  foto   profimedia 0414871721 jpg