Fosta lui DiCaprio despre Prinţul William: „Este cel mai chipeş prinţ din lume”

Actualizat:
bar rafael jpeg

Fosta iubită a lui Leonardo DiCaprio, modelul Bar Rafaeli, a avut ocazia să-l întâlnească pe Prinţul William odată cu vizita lui din Tel Aviv. Cei doi au petrecut preţ de câteva împreună la un garden party, iar Bar a rămas cu o impresie foarte bună după întâlnirea cu moştenitorul tronului britanic.

Bar Rafaeli a vorbit cu Prinţul William

Bar Rafael şi Prinţul William s-au întâlnit la un garden-party organizat de ambasadorul britanic David Quarrey, la reşedinţa lui privată din Tel Aviv. Modelul de 33 de ani a avut ocazia să schimbe două vorbe cu soţul lui Kate Middleton, declarându-se ulterior impresionată de Prinţuln William. ”Este foarte, foarte cuceritor. Cred că şi el, dar şi fratele lui, arată foarte bine. Însă, el este cu siguranţă cel mai chipeş prinţ din lume”, a mărturisit Bar Rafael.

Bar Rafaeli, cucerită de carisma Prinţului William

Amintim că Prinţul William se află de câteva zile într-un turneu regal în Orientul Mijlociu. De-a lungul acestor zile, nepotul Reginei Elisabeta a participat la o serie de evenimente oficiale, unde s-a întâlnit cu şefi de stat ori înalţi diplomaţi.

William este într-un turneu regal în Orientul Mijlociu

Bar Rafaeli s-a iubit din 2005 până în 2011 cu Leo DiCaprio



Recente pe Ok! Magazine

Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149978 jpg
Colaj Harry William și familia jpg
Kate Middleton GettyImages 2300594413 jpg
Anne de Cleves soția lui Henric profimedia 0416507033 jpg
meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
Prințul Louis cu Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Netflix, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert, Ziua Națională, GettyImages (7) jpg
Rania în negru PNG
Letizia in Llanes, Profimedia (2) jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
 Alexandra Feodorovna, soția ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II lea, Profimedia (3) jpg
Nicole Coste și Prințul Albert GettyImages 53222784 jpg
Romy Schneider în rolul Împărătesei Sisi a Austriei profimedia 0418443149 jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Regele Charles GettyImages 2273290275 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate și perlele, GettyImages (1) jpg