Fostul Principe Nicolae a primit acceptul oficial de participare la funeraliile Regelui

Relaţia dintre nepotul Regelui Mihai şi rudele sale continuă să fie una tensionată, dar trecerea în nefiinţă a Regelui ar putea aduce reconcilierea mult dorită.

Principele Nicolae a trimis o adresă către Familia Regală, prin care cerea să i se comunice detalii privind prezenţa sa la înmormântarea Regelui Mihai, inclusiv asupra calităţii sale alături de Familie, avocatul său precizând că, dacă nu i se va răspunde, va participa la înmormântarea bunicului său din public, ca simplu cetăţean.

Drept răspuns, Casa Regală i-a transmis oficial că are încuviinţarea Familiei să participe la funeralii, ca membru dinastic.

 

”Nicolae poate lua parte la ceremonialul funerar alături de familie și mai ales în grupul nepoților și strănepoților Regelui. Va fi primit în familie și în apropierea familiei. Nu numai el, dar și logodnica sa va putea fi alături de familie”, a declarat Radu Enache, avocatul Principelui Nicolae, pentru Antena 3.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA