Fotografie rară  cu Regele Albert al Belgiei și Delphine, fiica sa din flori

Actualizat:

Mult timp nerecunoscută, astăzi Delphine de Saxa-Cobourg a postat o fotografie cu tatăl său și alți membri importanți ai Familiei Regale, cu ocazia Zilei Naționale a Belgiei.

Nu doar că Delphine e clar fiica Regelui, dar și fiica ei seamănă leit cu Prințesa Elisabeta.
Nu doar că Delphine e clar fiica Regelui, dar și fiica ei seamănă leit cu Prințesa Elisabeta.

Duminică, 21 iulie, a fost o zi importantă pentru Belgia, deoarece a marcat Ziua Națională. La aceeași dată, în 1831, primul Rege al Belgiei, Leopold I, a depus jurământul constituțional, permițând țării sale să devină independentă sub o monarhie constituțională și parlamentară. Pentru a marca această ocazie, Delphine, oficial una dintre cei mai noi membri ai Familiei Regale belgiene, a decis să sărbătorească evenimentul împreună cu familia sa.

Este vorba despre Delphine de Saxa-Cobourg, fiica fostului rege belgian Albert al II-lea și a aristocratei Sybille de Selys Longchamps, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale cu o identitate ascunsă și a devenit prințesă abia în 2020.

Pe contul său de Instagram, femeia în vârstă de 56 de ani a dezvăluit o fotografie rară în care apare înconjurată de cei dragi: partenerul său, James O'Hare, cei doi copii ai lor, Josephine de 20 de ani și Oscar de 16 ani, tatăl său, fostul monarh belgian, și fosta regină Paola Ruffo di Calabria. „Este neobișnuit pentru mine să împărtășesc fotografii de familie”, a recunoscut fiica Regelui Albert al Belgiei în descrierea postării sale, înainte de a explica de ce s-a răzgândit: „Cu toate acestea, în această sărbătoare specială a Belgiei, am vrut să sărbătoresc o evoluție pozitivă. La mulți ani, 21 iulie!”, a mai scris cea care s-a remarcat ca fiind o artistă avangardistă mai înainte de-a se face cunoscută drept fiica din flori a lui Albert al Belgiei.

Delphine de Saxa-Cobourg a precizat că această fotografie, în care apare zâmbind alături de cei dragi, datează din iunie 2024. În comentarii, numeroși internauți au apreciat faptul că aceasta a dezvăluit public acest moment prețios cu familia sa într-o zi atât de simbolică. Alții au remarcat și asemănarea dintre mai mulți membri ai FamilieiRegale belgiene: „Incredibil cât de mult seamănă fata cu Prințesa moștenitoare Elisabeta [prințesa în vârstă de 22 de ani, fiica Regelui Philippe n.r.]. DNA chiar nu poate minți”, „Copiii ei seamănă cu cei ai regelui Philippe”, „Mai bine mai târziu decât niciodată, Dumnezeu să te aibă în pază, prințesa mea preferată”, i-au comentat și fanii internauți.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles vs  Regele Juan Carlos   Profimedia (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei  foto   profimedia 1120404238 jpg
Regele Charles ridiculizat la Saturday Night Live   Profimedia, captură de ecran jpg
Citatele inspirationale ale reginei Elisabeta  Ce a spus despre printesa Diana, foto Pinterest  jpg
Tiara lui Wonder Woman era inspirată din coroana Marii Ducese Charlotte de Luxemburg   Marea Curte Ducală jpg
Charles a fost des văzut glumind cu Meghan, dar e mai rece decât cu Zara jpeg
Prințesa Alexandra de Hanovra și a onorat regretata bunică, pe Prințesa Grace Kelly jpg
Regele Henric al VIII lea  foto   profimedia 0418196337 jpg
Printul Charles si Printesa Diana (sursa FOTO profimedia)
Prințul Harry și Lilibet Diana 2025   Instagram Meghan Markle jpg
Meghan Markle Ellen DeGeneres, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și Prințul Archie foto colaj Profimedia Instagram jpg
Prințesa Diana în roz, Profimedia (2) jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Nunta de Perlă   Casa Majestății Sale jpg
Regina Letizia profimedia 1135704232 jpg
Printesa Diana rochia razbunarii 1994   profimedia 0646169142 jpg
Prințesa Diana și cei doi copii ai ei, Prințul William și Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg