Fotografii oficiale de la încoronarea Regelui Frederik al Danemarcei! Soția și copiii sunt nelipsiți

Familia regală daneză a făcut publice noi portrete ale noului monarh, Regele Frederik, și ale familiei sale, după încoronarea care a avut loc duminică, 14 ianuarie.

Regele Frederik, Regina Mary si fiul lor jpg

Familia regală daneză a făcut publice portretele oficiale de de la încoronarea Regelui Frederik, eveniment care a avut loc pe 14 ianuarie. 

Regele Frederik și soția sa, Mary, au fost proclamați oficial rege și regină a Danemarcei de către premierul Mette Frederiksen duminica trecută, după ce regina Margrethe a abdicat de la tron.

Noile portrete îi înfățișează pe regele Frederik al X-lea și Regina Mary și pe fiul lor, prințul moștenitor Christian. Într-o altă imagine apare întreaga familie împreună.

Duminica trecută, pe 14 ianuarie, fani regali din întreaga lume au urmărit cu sufletul la gură desfășurarea unei zile foarte speciale, după 52 de ani de domnie a Reginei Margrethe a Danemarcei.

Spre deosebire de Marea Britanie, nu a avut loc o ceremonie oficială de încoronare a noului monarh, iar încoronarea Regelui Frederik a fost anunțată de la Palatul Christiansborg din Copenhaga.

După aderare, Frederik a ținut un discurs de la balcon, spunând: "Speranța mea este să devin un rege unificator al viitorului. Este o sarcină pe care am așteptat-o toată viața mea. Este o responsabilitate pe care mi-o asum cu respect, mândrie și mare bucurie.

Este o faptă pe care mă voi strădui să o îndeplinesc și să o duc la îndeplinire prin poziția care mi-a fost încredințată. Am nevoie de tot sprijinul pe care îl pot primi. De la iubita mea soție, de la familia mea, de la voi și de la ceea ce este mai mare decât noi. Înfrunt viitorul știind că nu sunt singur. Legat, angajat, pentru Regatul Danemarcei."

Ziua de 14 a avut o mare îmnsemnătate pentru întreaga Danemarca, cetățenii și-au luat rămas bun de la Regina Margrethe și l-au sărbătorit totodată pe noul monarh. În timpul discursului său anual din ajunul Anului Nou, Regina Margrethe a șocat lumea când și-a dezvăluit planurile de abdicare.

Ea a spus că motivul deciziei sale se datorează sănătății sale și gândurilor pe care le-a avut după ce a suferit o operație la spate la începutul anului 2023. În discurs, ea a spus că a simțit că a venit "momentul să transmită responsabilitatea următoarei generații".

Foto: Profimedia, Getty, Instagram DET DANSKE KONGEHUS



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg