Fotografii oficiale de vară cu familia regală suedeză

Actualizat:
casa regala suedeza jpg jpeg

Anul acesta, pare din ce în ce mai aglomerat în familia regală suedeză, după venirea pe lume a încă doi prinţi.

Casa Regală suedeză

Prilej pentru casa regală nordică să se reunească într-o fotografie de familie, cu trei generaţii de prinţi: bunici, copii şi nepoţi. În frunte cu Regele Carl XVI Gustaf şi Regina Silvia, suedezii s-au adunat la reşedinţa de vară a familiei regale, palatul Solliden, situat pe o insulă superbă, unde au făcut un shooting foarte simpatic.

Organizare pentru poză

Din culise

Un vizitator patruped

Aşezaţi în grădina palatului, pe o bancă albă, suveranii sunt înconjuraţi de cei trei copii ai lor, Prinţesa Victoria, Prinţul Carl Philip şi Prinţesa Madeleine, şi de partenerii şi copiii acestora.

Figurile noi din acest portret regal sunt cele ale prinţilor născuţi anul acesta, Alexander, în vârstă de trei luni, şi Oscar, cu o lună mai mare.

Primul este fiul lui Carl Philip şi al frumoasei lui soţii, Sofia, în timp ce Oscar este al doilea născut al Prinţesei Victoria şi-al soţului ei, Daniel.

Mai mult, pe lângă cei cinci nepoţi ai regilor suedezi, într-unul dintre cadre a fost importalizat şi căţelul familiei, chiar dacă patrupedul n-a stat chiar ca la poză.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg