Gata, s-a aflat! Meghan Markle şi Prinţul Harry nu vor avea mulţi copii!

Actualizat:
gettyimages 992359264 jpg jpeg

După nunta de vis din 19 mai şi luna de miere pe care şi-au încheiat-o de curând, toată lumea se întreabă când va veni oare pe lume şi primul moştenitor al Ducilor de Sussex? Şi, bineînţeles, vor avea sau nu o familie numeroasă? Se pare că nu!

Cei doi soţi sunt foarte degajaţi în prezenţa copiilor

N-a trecut deloc mult timp de la ceremonia de vis în cadrul căreia fosta actriţă americană şi Prinţul Harry şi-au unit destinele. Întregul mapamond a fost cu ochii pe cei doi miri în ziua cea mare, iar, odată încheiată Nunta Anului, singura întrebare de pe buzele noastre este: când va veni anunţul despre sarcina lui Meghan?

Meghan se sprijină pe soţul ei tot mai des. Să fie acest semn că ar fi însărcinată?

Sunt numai un zâmbet! Ascund oare un secret?

Nu, nu este (încă) însărcinată – sau, cine ştie?!, poate faptul că nu se poate deplasa decât cu ajutorul soţului ei, în turneul în care se află în acest moment ar trebui să ne dea de bănuit – dar cu certitudine că Ducesa de Sussex îşi doreşte copii.

Cel puţin asta speră fanii regali şi aşteaptă cu sufletul la gură să se întâmple. Cei doi soţi nu par în mare grabă să facă un copil, însă, cu toate că Meghan a dezvăluit, în mod public, că Prinţul Harry este cel mai bun soţ din lume.

Se distrează de minune cu copiii!

Prinţul Harry a primit din public o întrebare delicată...

Oricum, în timp ce se afla în vizita oficială din Dublin zilele trecute, Prinţul Harry a primit un imbold neaşteptat din partea unei doamne din public. “Soţul meu are, de asemenea, părul roşcat şi mi-a dăruit cinci copii. Când vă puneţi pe treabă şi voi?”, i-a strigat din mulţime Elaine Adam-Stewart. Care a fost răspunsul Prinţului Harry?

image

Prinţul Harry a râs şi a spus: „Cinci copii?? O, nu, prea mulţi!”

OK, nu îşi doresc o echipă întreagă de fotbal, însă nici nu elimină din discuţie extinderea familiei. În noiembrie, după ce a fost anunţată logodna lor, ambii îndrăgostiţi au recunoscut că îşi doresc copii: „Bineînţeles, dar le luăm pe rând. Sper să întemeiem o familie cât se curând”, a declarat Prinţul Harry, plin de entuziasm, pentru BBC.

image

Prinţul Harry (33) şi soţia sa, Meghan (36) sunt deja unchi şi, respectiv, mătuşă pentru cei trei copii ai Prinţului William şi ai lui Kate Middleton – Prinţul George (4), Prinţesa Charlotte (3) şi Prinţul Louis (2 luni).

Aşteptăm, aşadar, cu nerăbdare vestea cea bună!



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg