Glume și râsete la întâlnirea Regelui Charles cu Joe Biden! S-au comportat precum doi prieteni vechi

Președintele SUA, Joe Biden, s-a întâlnit cu Regele Charles la Castelul Windsor, acolo unde a primit un salut regal, iar imnul național al SUA a fost interpretat de gărzile galeze.

Regele Charles și președintele Joe Biden (7) jpg

Regele Charles și Joe Biden au fost surprinși glumind unul cu altul la întâlnirea lor de luni, de la Castelul Windsor. Cei doi lideri au fost fotografiați zâmbind și râzând unul cu celălalt, asta după ce președintele SUA a avut o întâlnire cu premierul Rishi Sunak în Downing Street.

La sosire, Joe Biden a primit salutul regal, iar imnul național al SUA a fost interpretat de fanfara Gărzilor galeze. El și Regele Charles au inspectat apoi garda de onoare înainte de a se îndrepta spre castel pentru ceai. După-amiază, cei doi s-au întâlnit cu lideri financiari și filantropici care au participat la forumul de mobilizare a finanțării pentru climă. Regele Charles și Joe Biden au fost informați cu privire la rezultatele reuniunii, în special în ceea ce privește sprijinul pe care îl pot oferi țărilor mai sărace.

Întâlnire istorică între Regele Charles și Joe Biden

Este prima dată când cei doi se întâlnesc de la încoronare, la care Joe Biden a lipsit, însă prima doamnă Jill Biden a fost prezentă pentru a reprezenta SUA. Cu toate acestea, Joe Biden a fost prezent la recepția șefilor de stat de la Palatul Buckingham în ajunul funeraliilor Reginei Elisabeta, înainte ca el și prima doamnă să ia parte la serviciul funerar din septembrie anul trecut.

Regele Charles și Joe Biden s-au întâlnit și la Summitul liderilor G7 în iunie 2021 și Cop26 la Glasgow mai târziu în același an. 

Tot ieri, Joe Biden a fost întâmpinat călduros pe treptele Downing Street de către Rishi Sunak, premierul Marii Britanii. Cei doi lideri au zâmbit și și-au dat mâna înainte de a se îndrepta spre grădină pentru discuții de fond înainte de summitul NATO care are loc azi în Lituania. Înainte de întâlnirea de o jumătate de oră, dl Sunak a fost îndemnat să-l preseze pe Joe Biden cu privire la decizia de a trimite muniții cu dispersie în Ucraina, după ce a declarat că "descurajează" utilizarea acestora.

Joe Biden și premierul Marii Britanii jpg

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg