Gonită de Trump, Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei va studia în celălalt capăt al lumii

Actualizat:

Cu noile directive de la Casa Albă, nepoata Regelui Harald al Norvegiei nu mai poate studia la Harvard, așa că s-a reorientat către o altă universitate de top, însă în cealaltă parte a globului.

Prințesa Ingrid Alexandra  la Sydney   Casa Regală norvegiană (2) jpg

Nici copiii regilor nu scapă de prigoana lui Donald Trump. Noul lider de la Casa Albă nu mai acceptă ca Universitatea Harvard să mai școlarizeze studenți străini, oricine ar fi ei și orice rang ar avea. Așa că, pe lista celor care s-au văzut nevoiți să se retragă și să caute să-și continue studiile în alte părți, s-a aflat și nepoata Regelui Harald al Norvegiei, Prințesa Ingrid Alexandra.

Și iată cum, după ce am văzut-o anul trecut bucuroasă că poate urma o universitate de prestigiu și că-și poate petrece studenția departe de casă și de regulile stricte de Palat, într-un campus sigur și dotat cu toate cele necesare, acum fiica Prințului moștenitor Haakon și a Prințesei Mette-Marit s-a reorientat către o altă universitate de top, însă în cealaltă parte a globului. Anume în Sydney, Australia.

„Aștept cu nerăbdare să-mi încep studiile la Universitatea din Sydney”, spune azi Prințesa Ingrid Alexandra, care ne și trimite salutări din Australia prin intermediul unor fotografii postate de Casa Regală norvegiană.

„Va fi emoționant să devin studentă și abia aștept să câștig noi perspective atât asupra politicii europene, cât și internaționale. Sunt sigură că voi învăța multe”, spune prințesa care este deja la Antipozi și pare gata să înceapă studiile la Universitatea din Sydney.

Tânăra de 21 de ani va studia timp de trei ani relații internaționale și economie politică și va rămâne în campusul australian pe tot parcursul anilor de facultate. Ingrid Alexandra îi va călca pe urme mamei sale, Prințesa moștenitoare Mette-Marit, care la rândul său a studiat la un moment dat pe acest continent, timp de șase luni. În timpul alocat educației sale, Mette-Marit a participat la un program de schimb, unde a urmat cursurile Liceului Wangaratta din nord-estul Victoriei.

FOTO: Raquel Pires Photography /Casa Regală norvegiană



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg