Grea viaţa de prinţ! William face mărturisiri din culisele vieţii de familie

Actualizat:
kate gettyimages 815951764 jpg jpeg

Grea viaţa de tată, fie el chiar şi prinţ. Şi când te gândeşti că pe Prinţul William îl aşteaptă alte scutece de schimbat, în luna aprilie a anului viitor! Ei bine, până când va deveni tată de trei copii, William are grija a doi prichindei cu foarte multă energie, dacă e să ne luăm după declaraţiile lui recente.

La anul vor fi trei

Invitat la un meci de rugbi între echipele Ţării Galilor şi Australiei, care a avut loc la Cardiff, sâmbăta trecută, Ducele de Cambridge a mărturisit că Prinţul George (4) şi Prinţesa Charlotte (2) îl ţin treaz noaptea, astfel încât are nevoie de scobitori ca să-şi ţină ochii deschişi, a doua zi.

De fap, exprimarea lui chiar aşaa fost: "Am nevoie de scobitori ca să-mi ţin ochii deschişi, din cauza copiilor".

Kate, la o apariţie de pe 8 noiembrie

Acest tată care se plânge de lipsă de somn îşi va mări familia în luna aprilie, atunci când Ducesa de Cambridge va da naştere pentru a treia oară. De fapt, prinţul a mărturisit că somnul este o raritate în viaţa lui încă din primele săptămâni ale celei de-a treia sarcini a lui Kate Middleton.

În luna septembrie, de exemplu, Prinţul William a declarat următoarele, pe când se afla la o conferinţă de presă legată de sănătatea mentale: "Am fost foarte agitaţi la început. Iar în acest moment, nu prea apucăm să dormim foarte mult."



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg